Diverse

Radu Voina a plecat de la Oltchim

Voina pleaca* tehnicianul care a dus echipa, în premieră, în finala Ligii Campionilor, nu a acceptat prelungirea contractului pe încă un sezon

Radu Voina s-a hotărât! Marţi, 1 iunie, tehnicianul care a dus echipa vâlceană, în premieră, în finala Ligii Campionilor, nu a acceptat prelungirea contractului pe încă un sezon şi i-a anunţat pe oficialii clubului Oltchim că nu va mai fi antrenor şi în sezonul viitor. Voina a ales astfel liniştea în schimbul încă unui sezon care se anunţă a fi, de pe acum, foarte dificil.
De altfel, din câte se pare, în afara faptului că a declarat că vrea să petreacă mai mult timp alături de familie şi de nepoţi, un alt motiv care l-ar fi putut determina pe Voina să renunţe este legat de faptul că, cel puţin până în acest moment, Oltchim nu a făcut nici un transfer pentru viitorul sezon. În condiţiile în care echipa vâlceană ar fi avut ca obiectiv câştigarea Ligii Campionilor este greu de crezut că lotul actual ar fi putut îndeplini visul oficialilor vâlceni.

Peter Kovacs sau Anja Andersen?

Unul dintre antrenorii despre care se spune că ar putea prelua timona campioanei României este ungurul Peter Kovacs (care ar putea veni la Oltchim „la pachet” cu turcoaica Yeliz Ozel, un conducător de joc de care Oltchim ar avea mare nevoie). Tot astfel, preşedintele Ioan Gavrilescu a spus că pe listă se mai află şi celebra jucătoare daneză Anja Andersen, care a câştigat de două ori Liga Campionilor pe vremea când pregătea pe Slagelse, în 2004 şi 2005. În sezonul trecut, Andersen a pregătit pe FCK Handbold Copenhaga, de la care a plecat după ce echipa din capitala Danemarcei s-a confruntat cu grave probleme financiare.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button