Karate

”Viespe”, nevoit să ia o pauză în cariera sportivă! Karateka Bogdan Gogoloşi ajunge la… cuţit

Bogdan Gogoloşi şi-a construit o carieră impresionantă în karate. Sportivul vâlcean a reuşit să bifeze participarea la cele mai importante competiţii din lume, unde a avut rezultate bune, care l-au propulsat şi pe primele locuri în România. La ultima actualizare de ranking, se afla pe locul 12 mondial în clasamentul WKF, fiind cel mai bun rezultat înregistrat vreodată de un sportiv român în această ramură. Din păcate, va fi nevoit acum să facă o pauză. ”Viespe” va fi supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi. A explicat în detaliu cum s-a ajuns aici şi care sunt paşii următori.
”Voi reveni mai puternic! Da, ştiu! Sună a clişeu, dar sunt sigur ca voi reveni mai bine ca niciodată! Nu am mai transmis nimic în ultima perioadă, mai exact de când am plecat în Cairo la Premier League. Din păcate, acolo, deşi am început cu victorie în primul meci împotriva Franţei, am pierdut meciul al doi-lea cu sportivul din Egipt. Partea cea mai rea a venit în meciul 3, un meci doar de acumulat puncte şi de pregătire pentru Campionatul European. La scorul de 2-1 pentru mine, împotriva Italiei celui mai titrat sportiv al categoriei şi locul 1 all-time, am suferit o accidentare la genunchi despre care nu ştiam foarte multe la momentul respectiv, dar care m-a scos din concurs pe braţele medicului şi ale soţiei mele antrenor. Această accidentare m-a scos din joc şi de la Campionatul Naţional, iar focusul a fost să fac tot ce pot să stabilizez genunchiul pentru Campionatul European, obiectivul principal din acest an. Între timp am făcut un RMN al cărui rezultat a fost destul de dureros: ruptură aproape totală de ligament încrucişat anterior. Focusul a rămas să încerc să îl stabilizez, să pot totuşi concura cu el bine bandajat, pentru că ştiam că voi lupta pentru medalii, aşa cum apăream şi pe listele de concurs ca favorit nr. 4. Campionatul European tocmai s-a încheiat şi am sperat să pot lupta, am încercat să evit lupta corp la corp şi cât mă ţine genunchiul, mă ţine. Am dus meciul până spre final cu 1-1 însă la prima acţiune mai serioasă corp la corp, genuchiul a cedat… Din păcate este un sport de luptă, în care cu o astfel de accidentare nu poţi lupta şi va fi nevoie de operaţie şi o recuperare perfectă pentru a continua apoi cursa de calificare pentru Campionatul Mondial de anul viitor. Îi mulţumesc soţiei şi antrenoarei mele care mă susţine şi mă suportă în toată această aventură. După medalia de bronz la Seria A anul trecut, alte 2 sferturi de finală, după finala de bronz de la Premier League Antalya, medaliile mult urmărite se lasă aşteptate până anul viitor, din cauza acestei pauze forţate… Urmează o perioadă în care va trebui să iau cele mai bune decizii pentru mine, familia şi cariera mea legate de operaţie, recuperare şi tot ceea ce implică. Am încredere că Dumnezeu mi-a rezervat lucruri frumoase”, a transmis Bogdan Gogoloşi.

Articole Similare

Back to top button