Liga III

Fluier final, în play-off-ul Ligii a III-a! SCM şi Viitorul Dăeşti, ultimul cartuş, vineri, în Zăvoi

La finele acestei săptămâni se va disputa ultima etapă din play-off-ul Ligii a III-a. În Seria a VI-a, lucrurile sunt clare, ierarhia finală nu se mai poate schimba. SCM Rm. Vâlcea a terminat sezonul pe primul loc şi va celebra acest rezultat în faţa propriilor suporteri. Vineri, 17 mai, de la ora 18.00, microbiştii de la poalele Capelei sunt aşteptaţi pe stadionul Municipal la derby-ul judeţean, cu Viitorul Dăeşti, formaţie care a avut un rol important în stabilirea clasamentului final. În play-off, a obţinut patru puncte, toate cu Cetatea Tr. Măgurele, care a ratat nu doar locul I, ci şi prezenţa la barajul semifinal de promovare. Partida din Zăvoi, dintre SCM şi Dăeşti, la care intrarea va fi liberă pe stadion, e una fără o miză importantă, în care ambele formaţii, dar şi spectatorii, se pot bucura de fotbal, fără alte calcule şi strategii. Dăeştenii vor termina sezonul în careul de aşi. SCM nu intră în vacanţă după acest joc. Are o misiune dificilă. Săptămâna viitoare, pe 22 şi 25 mai, este programată dubla cu Olimpic Zărneşti, vicecampioana din Seria a V-a. Turul va avea loc la Zărneşti, iar returul, în Zăvoi. Învingătoarea din cele două jocuri va disputa barajul final de promovare în Liga a II-a cu învingătoarea barajului semifinal dintre AFC Câmpulung Muscel şi Vediţa Coloneşti. Barajul final va fi pe 1 şi 5 iunie.
În altă ordine de idei, din play-out-ul Ligii a III-a mai sunt de disputat două etape. Cele două formaţii vâlcene din Seria a VI-a au meciuri în deplasare în acest week-end. Ambele joacă sâmbătă, 18 mai. Cozia Călimăneşti merge la Coloneşti, pentru duelul cu Petrolul Potcoava, iar Flacăra Horezu are meci la Curtişoara. În ultima rundă, pe 25 mai, Cozia Călimăneşti înfruntă Unirea Bascov, iar Flacăra Horezu primeşte vizita celor de la Petrolul Potcoava.

Articole Similare

Back to top button