Diverse

Ştefan Vuza semnează în aceste zile! Chimcomplex, partener de încredere pentru SCM, pentru viitor

Conducerea clubului SCM Rm. Vâlcea a dezvăluit că în aceste zile, cel mai probabil pe 22 iunie, va avea o întrevedere cu Ştefan Vuza pentru parafarea parteneriatului prin care Chimcomplex va susţine activitatea echipei de handbal. ”Sperăm ca săptămâna aceasta să avem o întâlnire cu domnul Vuza, să semneze actele pentru a veni alături de Primărie şi Consiliul Judeţean în sprijinirea clubului SCM. Nu pot să vă dau acum detalii până cnd nu vorbim cu domnul Vuza. Acum ne bazăm pe bugetul alocat de Consiliul Local, în jur de 2 milioane de euro, dar pentru tot clubul, fotbal, utilităţi, întreţinere, toate lucrările care s-au mai realizat. De la CJV ştiu că au fost aprobaţi aproximativ 100.000 de euro. Vedem cu ce poate şi domnul Vuza să ne ajute. Dânsul a fost foarte deschis când am avut discuţia. Sigur că acum s-au mai schimbat puţin datele problemei, dar discuţiile au fost pentru ce vom face în viitor. Sper ca bugetul să fie mai mare decât până acum. În baza aceasta am şi adus nişte jucătoare valoroase care sper eu să ne ajute. În sport, însă, niciodată nu poţi să ai garanţii. Zici că iei un jucător foarte bun, care a jucat la cel mai înalt nivel la clubul anterior şi merge la altă echipă unde nu joacă nimic. Poate fi şi o loterie. Depinde şi cum se simte jucătorul respectiv la echipa la care se duce, de antrenor, de colectiv, sitlul de joc, de oraş, de colege. Sunt multe jucătoare care vin din afară, dar nu toate se pot adapta”, a precizat Florin Verigeanu, conducătorul secţiei de handbal a clubului din Zăvoi.

Articole Similare

Back to top button