Liga Nationala

SCM Rm. Vâlcea, în pas de defilare, spre titlul naţional!

După succesul de pe teren propriu cu Universitatea Cluj-Napoca, SCM Rm. Vâlcea s-a deplasat duminică, 13 ianuarie, la Slatina, pentru confruntarea cu CSM, din localitate. Gruparea pregătită de Victorina Bora, pentru care evoluează şi câteva vâlcence sau jucătoare care au trecut prin Zăvoi, spera să repete isprava din sezonul trecut, când, tot din postura de outsider, a reuşit să obţină toate cele trei puncte din confruntarea pregătită atunci de Aurelian Roşca. Oltencele aveau şi un moral bun înaintea duelului cu Vâlcea, dat de succesul obţinut în runda precedentă pe terenul unei contracandidate din lupta pentru evitarea retrogradării, Dunărea Brăila. Din fericire pentru SCM, deşi a jucat într-o sală mică, cu un adversar incomod, deznodământul i-a fost de această dată favorabil. „Municipalele” s-au impus cu scorul de 29-26 la Slatina. Gazdele şi-au vândut, totuşi, scump pielea. În prima repriză, elevele lui Florin Pera nu s-au concentrat foarte bine la finalizare, au ratat din situaţii clare şi astfel au ţinut-o pe CSM în joc. Cea mai mare diferenţă din primul mitan a fost de patru goluri (13-9). Prima parte a jocului s-a încheiat la scorul de 13-11 pentru oaspete. În partea secundă, nu s-au schimbat prea mult datele problemei. Alexandra Andrei şi colegele sale s-au menţinut aproape de lidera clasamentului. Pe final, şansa a aparţinut grupării de la poalele Capelei. Vâlcencele s-au desprins în câştigătoare şi după ce Diana Ciucă s-a dovedit din nou providenţială la loviturile de la 7 metri. Partida s-a încheiat, aşadar, la scorul de 29-26 pentru SCM, care-şi continuă cursa pentru câştigarea titlului naţional, deşi nu a avut un astfel de obiectiv, atât de măreţ. La Slatina, Marija Petrovic, Samara da Silva şi Iryna Glibko au fost cele mai prolifice jucătoare ale SCM-ului. Acestea au marcat de câte cinci ori pentru gruparea vâlceană. În afara lor, pe lista marcatoarelor s-au mai regăsit: Alicia Fernandez (3), Ana Maria Popa (3), Cristina Florica (2), Raluca Băcăoanu (2), Natallya Vasileuskaya (2), Andreea Pricopi (1) şi Marta Lopez (1). (S.S.)


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button