Liga NationalaHandbal

Rezultat scontat în Polivalentă! Vâlcea a debutat cu dreptul în Liga Florilor. Bomba vine din Giulești! Corona a deraiat Rapidul

Miercuri, 30 august, a debutat noul sezon al Ligii Florilor. Printre partidele programate s-a aflat și cea din Sala Sporturilor Traian, dintre SCM Rm. Vâlcea și nou-promovata Știința București. Startul unei noi stagiuni handbalistice a produs emulație în rândul iubitorilor de handbal vâlceni, care au venit în număr destul de mare la sală, chiar dacă adversarul nu era unul de calibru. ”Municipalele” s-au încălzit mai greu. Nu au oferit tocmai spectacolul dorit, dar și-au îndeplinit obiectivul. Toate cele trei puncte au rămas la Vâlcea. SCM a câștigat confruntarea cu scorul de 32-27.

În primele 20 de minute, scorul a fost strâns. Bucureștencele, pentru care a evoluat și o fostă jucătoare de la SCM, vâlceancă la origini, Raluca Dăscălete, au prins curaj. În minutul 22, scorul a indicat pentru ultima dată egalitate: 8-8. Gogîrlă a marcat pentru 9-8 și din acel moment SCM a început să se desprindă. Zschocke a finalizat precis două contraatacuri, apoi Alicia, lăsată singură pe semicerc, a dus scorul la 12-8. Au început să se dezmorțească și spectatorii, atmosfera s-a încins în Sala Traian. Hagman, după un contraatac și apoi cu o execuție din 7 metri, a făcut 14-8. Vâlcea a încheiat repriza pe plus 6: scor 16-10.

Nu s-a mai pus problema învingătoarei. Diferența cea mai mare a fost de nouă goluri (Maidhof a marcat din 7 metri pentru 26-17, în minutul 47). Dintre tinerele jucătoare, Bent Dahl le-a dat posibilitatea să bifeze câteva minute portarului Teodora Neagu și Mihaelei Grigore. Și Bălan, Mușat au fost în lot. Rebeca Necula a fost, de asemenea, utilizată din start, însă s-a accidentat în minutul 13, fiind suspectă de entorsă.

Iryna Glibko și-a susținut colegele doar din tribună. În absența sa și a Asmei Elghaoui, responsabilă cu executarea aruncărilor de la 7 metri a fost Hagman. Hagge a marcat de trei ori din 7 metri și de alte trei ori din acțiune. În partea secundă, la punctul de penalitate a mers și Maidhof. A avut două goluri din două aruncări, alături de alte două reușite din acțiune. Zschocke a marcat la fel ca și căpitanul, 6 goluri. Au mai înscris pentru SCM: Băcăoanu (4 goluri), Wolik (3), Gogîrlă (3), Florica (3), Ljepoja (2) și De Jong (1). La oaspete, cea mai bună marcatoare a fost Adina Cârligeanu, cu șase goluri.

Așadar, scor final 32-27 pentru SCM. Bomba etapei vine din Giulești. O altă nou-promovată a deraiat Rapidul. Corona Brașov a câștigat cu scorul de 29-25 duelul din deplasare cu vicecampioana en-titre.

Vâlcea e pe podium după prima etapă. CSM București se află în fruntea ierarhie, urmată fiind de SCM Craiova, care a profitat de problemele medicale de la Mioveni și s-a impus în fața Daciei cu 33-27.

Sâmbătă, 2 septembrie, roș-albastrele vor fi la Tg. Jiu. SCM joacă în orașul lui Brâncuși cu CSM Tg. Jiu, echipă care le-a pus probleme în sezonul precedent. Partida începe la ora 12.00.

FOTO: PINPhoto (Cătălin Mărgărit)

Articole Similare

Back to top button