„Poliţia comunitară ne fură mâncarea!”

• Amărâţii de la Cantina de Ajutor Social acuză

Crearea de cantine sociale reflectă gradul de civilizaţie al unei naţiuni, iar vegherea ca ele să funcţioneze corespunzător şi să ofere o mâncare caldă pentru cei nevoiaşi este un element definitoriu, nu numai al unei democraţii autentice, ci al unui societăţi cu un puternic respect pentru valorilor comune. Pornind din Grecia antică, până în Imperiul Roman şi îndreptându-ne spre spaţiile semite ale arabilor şi iudeilor, cei nevoiaşi aveau dreptul la ajutor comun de tipul cantinelor sociale moderne.  Analizarea centrelor de ajutor social la nivel de municipiu reflectă un lucru aparte, că persoanele cu o stare financiară slabă sunt în număr foarte mic.

Aşadar, conform declaraţiei lui Gavril Farkaş, şef al Cantinei de Ajutor Social – Râmnicu Vâlcea ne-a declarat că, momentan, persoanele care servesc masa în cadrul instituţiei pe care o conduce sunt în număr de 167, din efectivul  total de 200 de locuri de care  dispune imobilul. „Această cantină socială funcţionează în spaţiul actual din 2004, mai existând, la nivel de judeţ, una care aparţine Episcopiei Râmnicului şi încă una la Drăgăşani”, ne-a declarat Farkaş Gavril. El a mai completat că suma alocata zilnic pentru o persoană este actual de 5 lei şi se stabileşte prin decizie guvernamentală, suma nefiind modificată de la H.G. 729/14.07.2005. Practic, au trecut doi ani de când nu a mai fost adaptată suma, iar aceasta hotărâre de guvern este respectată de consiliile locale, care, totodată, alocă suma din bugetul propriu. 30 de persoane servesc masa zilnic în incinta din Ostroveni, restul îşi iau mâncarea la domiciliu. Criteriile în baza cărora persoanele pot dispune de acest ajutor sunt, în mare, următoarele: se face anchetă la domiciliu pentru a analiza situaţia financiară a celui care doreşte să apeleze la serviciile locale, se calculează venitul pe membru de familie, astfel că, orice tip de venit trebuie declarat, iar venitul nu trebuie să depăşească, într-un final, 98 de lei pe membru de familie. Terenurile de care dispune o persoană sunt luate şi ele în calcul, cât şi bunurile din locuinţă. Acestea sunt însă lucrurile formale, pe care cam toata lumea le cunoaşte, însă, pentru a înţelege mai bine situaţia, am decis să discutăm cu personalul de la bucătărie, cât şi cu cei care serveau masa la momentul respectiv. Fiind o problemă de interes general,  cât şi o instituţie care funcţionează pe bani publici, am considerat de cuviinţă că este necesar să analizăm în amănunt situaţia din cadrul cantinei.
În primă instanţă, ne-a fost interzis de către personalul de la bucătărie să facem fotografii cu amplasarea cantinei, bucătăresele dovedindu-se indignate că fotografiem fără acordul lor, de parcă am fi intrat la ele în casă să le fotografiem în ipostaze indecente. În momentul în care am intrat, doar şapte persoane serveau masa. Doi domni mânceau, apăsaţi vizibil de greutăţile cu care se confruntă şi, întrebându-i dacă putem sta de vorbă, ei ne răspund amabil că nu este nicio problemă. „Poliţiştii comunitari şi gardienii fură mâncarea zi de zi, pleacă cu plasele încărcate”, este primul lucru pe care mi-l spune un domn pe nume E.P., căruia nu-i voi divulga identitatea pentru a nu-i periclita ajutorul în cantina. „Să veniţi să le faceţi poze, să vedeţi cum pleacă cu mâncarea şi o introduc în sediul lor. Asta se întâmplă zilnic şi nu le zice nimeni nimic. Eu sunt un bătrân amărât, am 50 de ani, nu mai pot munci. Ei să îşi cumpere pentru că şi eu am muncit 30 de ani pe şantier. Chiar şi acum muncesc. Descarc la pepeni în piaţa din centru pentru 50 de mii pe zi”, ne spune indignat omul. „Mâncarea este foarte bună, nu am ce zice, m-ar bate Dumnezeu dacă aş minţi, dar ce fură ăia ar putea mânca alţii care au aceeaşi situaţie ca şi mine. Sunt mulţi oameni săraci, prieteni de-ai mei, bătrâni şi bolnavi, tineri neputincioşi care cerşesc fiindcă nu pot munci că sunt handicapaţi”, ne declară supărat bătrânul. Dat fiind că meseria ne impune să cercetăm mai amănunţit şi să analizăm din mai multe surse pentru a evita confuziile şi erorile subiective, decidem să întrebăm pe altcineva care stă la masa alăturată. „Este adevărat, şi eu am văzut asta, dar vă rog să nu scrieţi că aţi aflat asta de la mine” punctează reticent un alt domn, care îşi soarbe obosit ciorba. „ De trei ani şi două luni servesc masa aici, de când am pierdut apartamentul. M-a minţit o doamnă doctor că mă pensionează, pentru că nu mai puteam munci. Am împrumutat bani ca să o plătesc şi a trebuit să vând apartamentul şi am ajuns pe stradă. Sunt bătrân, am 60 de ani şi nu mai pot munci. Eu mănânc aici de drept nu ca alţii care au 20 de ani şi refuză să muncească”, încheie O.G.
E.P. ţine să precizeze ceva important şi ne cheamă la masa: „Sunt mulţi copii ai străzii care refuză să muncească şi vin aici de profită de bunătatea doamnelor bucătărese. Vorbesc foarte urât cu noi, chiar m-au şi bătut acum câteva săptămâni. Sunt mulţi sunt violenţi şi, dacă le zici să muncească, te bat. Sunt în floarea vârstei, dar nu muncesc. Nu ştiu cum au primit dreptul de a mânca aici. Sunt veniţi de la casa de copii. I-au dat afară că au îndeplinit vârsta legală şi că sunt apţi de muncă. Dacă sunt nebuni să fie internaţi la sanatoriu, dar să nu ne mai amăgească pe noi şi pe doamnele bucătărese. Să veniţi să vedeţi cât de violenţi sunt. Şi sunt foarte mulţi”.
La câteva mese distanţa, două femei şi un copil iau masa supărate că le stricăm armonia cu întrebările noastre. Ne îndreptăm către ele să le întrebăm câteva lucruri despre situaţia din cantină. Refuză sec să declare ceva şi hotărăsc să plece, nu înainte de a-şi termina prânzul. Acest material a fost scris pentru ca autorităţile locale, să se sesizeze şi să ia măsuri, mai ales că vorbim de bani publici, în care beneficiarii de drept ai acestui ajutor sunt neglijaţi în schimbul violenţei şi hoţiei unora care ar trebui să muncească. Direcţia pentru Protecţia Socială ar trebui să monitorizeze intens activitatea la nivel de cantină şi să întocmească listele cu mai mult raţionament. Pentru că, cei apţi de a presta servicii remunerate sunt beneficiarii acestui tip de ajutor, în detrimentul unora care au muncit 30 de ani la stat şi sunt trataţi fără ruşine.
Am dorit să aflăm şi poziţia Poliţiei Comunitare, aşa că am contactat ofiţerul de serviciu, pe Maria Ştefan, care ne-a declarat: „ Nu. Nu cred să existe vreun contract între Poliţia Comunitară şi cantina socială pentru a livra mâncarea la persoanele care nu se pot deplasa.”
Primarul municipiului, Mircia Gutău, a fost contactat şi el, dovedindu-se uimit, nu de situaţia în sine, ci de mâncarea proastă servită în cantină: „Nu am auzit nimic de aşa ceva, dar nu cred să existe vreun contract. Şi ce să mănânce ei? Oase şi zeama aia chioară? Nu cred să existe vreun contract dar mă voi interesa personal despre situaţia în cauză.”
Lucian CORNECI