Ancheta

Lupte grele pentru cele peste 400 de hectare de păşune de la Mălaia

De-a lungul timpului, în zona Vâlcii, s-au dus lupte grele nu doar pentru terenuri din municipiu. Un interes foarte mare a existat şi există în continuare şi pentru proprietăţile din Nordul judeţului, de la Voineasa, Malaia şi nu numai. Unii au fost interesaţi de potenţialul rezultat în urma amenajării domeniului schiabil din această zonă, alţii de subvenţiile de la APIA ş.a.m.d..
În 2021, una dintre cele mai aprige lupte a pornit în jurul celor peste 400 de hectare de păşune scoase la concesiune în comuna Mălaia. La licitaţie, s-au înscris doi ofertanţi: Păunescu Dumitru Octavian – un crescător de animale din zonă şi Purple Rezident Braşov SRL. Există informaţii cum că, din cauza presiunilor şi a ameninţărilor la care ar fi fost supusă, Comisia locală de licitaţie i-a dat câştig de cauză firmei din Bucureşti. Celălalt ofertant avea însă informaţii cum că partea adversă ar fi folosit documente fără suport real, aşa că a început să-şi caute dreptatea în instanţă. În mai 2022, Păunescu Dumitru Octavian a obţinut prima victorie, Tribunalul Vâlcea anulând documentele prin care păşunea a ajuns la societatea cu sediul în Capitală. După încă un an, în mai 2023, hotărârea devenea definitivă, printr-o sentinţă a Curţii de Apel Piteşti. În cei 2 ani scurşi de la licitaţie, Purple Rezident Braşov SRL s-a folosit de păşunea comunei Mălaia şi a încasat sume importante de la APIA drept subvenţie. Nu s-a grăbit însă să-şi plătească dările către primărie, acumulând datorii de aproape 17 miliarde de lei vechi până în prezent. Anul trecut, lucrurile păreau să intre în normalitate. Păşunea a ajuns la fermierul cu aproape o mie de ovine şi bovine, numai că firma de la Bucureşti nu era dispusă să cedeze, deşi exista o hotărâre definitivă a instanţei, care-i era potrivnică. Nu s-a mulţumit că, timp de 2 ani, în condiţii anormale, aparent chiar ilegale, a folosit păşunea de peste 400 de hectare, nu a plătit redevenţa datorată comunei Malaia şi a primit subvenţii de la APIA. Aşa că, în august 2023, Purple Rezident SRL a continuat „circul”. A dat în judecată Primăria Mălaia, iar în octombrie, s-a îndreptat şi împotriva APIA, care probabil că i-a închis „robinetul”. Studiind istoricul Purple Rezident Braşov SRL, firmă cu sediul la Bucureşti, cum spuneam, am avut un şoc şi mai mare. Înainte de 2020, nu a desfăşurat nicio activitate, iar în anul în care s-a apucat de „treabă” a avut venituri de 0 lei, un angajat şi pierderi de 4763 lei. În 2021, anul în care a început balamucul la Mălaia, această firmă a înregistrat venituri de 167.830 lei şi a cheltuit 926.539 lei. De unde, pe ce? … numai Dumnezeu ştie! Şi ar trebui să ştie sau să afle şi ANAF-ul. Ciudăţeniile au continuat în 2022, când Purple Rezident Braşov SRL, cu acelaşi angajat din 2020, singurul de altfel, a „bifat” o cifră de afaceri de 105.945 lei, venituri de 772.994 lei şi cheltuieli de 2.845.468 lei, rezultând o pierdere de 2.081.485 lei. În general, în spatele firmelor de acest tip, nu sunt oameni naivi, ci dimpotrivă. De aceea, este clar că, anul acesta, la Tribunalul Bucureşti, Primăria Malaia are un meci destul de greu, căruia trebuie să-i acorde toată atenţia necesară şi pe care este musai să-l câştige. Spunem acest lucru pentru că, deşi primăria are toată dreptatea din lume, în Justiţia românească, din păcate, este ca la Loto. (va urma)

Articole Similare

Back to top button