Diverse

Sofianu înfiinţează Muzeul de Artă Contemporană la Râmnicu Vâlcea

• 15 noi sculpturi au intrat în colecţia unuia dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri vâlceni

La finalul săptămânii trecute, la Drăgăşani s-a încheiat cea de-a patra ediţie a taberei de sculptură, organizată de omul de afaceri Nicolae Sofianu. Timp de o lună de zile, 15 sculptori români au fost cazaţi la hotelul Roxi din Drăgăşani aparţinând cunoscutului om de afaceri şi au avut ca obiectiv crearea a tot atâtea lucrări care vor fi expuse în cadrul Muzeului de Artă Contemporană pe care Sofianu vrea să-l înfiinţeze la Râmnicu Vâlcea. Artiştii au avut la dispoziţie toate mijloacele pentru a crea în voie. Lucrările au fost executate în marmură de cea mai bună calitate, adusă de la Ruşchiţa. În acest an, sculptorilor nu le-a mai fost impusă nici o temă de către Nicolae Sofianu.

Cele mai bune trei lucrări au fost premiate de către omul de afaceri vâlcean, însă acesta a precizat că este vorba despre aprecieri de natură subiectivă, nedorind să dezvăluie numele premianţilor. „Ţin să mulţumesc tuturor participanţilor. Sunt foarte mândru că i-am cunoscut. Cred că toţi merită un loc în Muzeul de Artă Contemporană. Ideea mi-a venit în urma unei discuţii cu Gheorghe Dican (preşedintele UAP Vâlcea – n.r.); a început cu tabăra de la Brădişor, unde au venit cei mai importanţi artişti plastici. Sunt foarte emoţionat. Eu nu sunt decât un inginer, un economist care ştiu să fac bani şi să admir ce s-a făcut aici. Cu ajutorul acestor artişti se poate constitui acel sistem de referinţă naţională de care avem atâta nevoie. (…) Valoarea acestora nu poate fi estimată. Oricum, genul acesta de lucruri ar trebui să-l facă instituţiile abilitate, statul. Acesta este un efort din banii mei personali, nu din banii firmei”, a spus Sofianu în cadrul unei conferinţe de presă. Cel mai probabil, locaţia muzeului va fi aleasă între Zăvoi şi Ostroveni, acolo unde Sofianu intenţionează să construiască două hoteluri. În Ostroveni, omul de afaceri a anunţat că vrea să realizeze cel mai mare centru de conferinţe din zona Olteniei. Ambele locaţii aparţin Fundaţiei „Ordinul Moşnenilor”, al cărei membru este şi Nicolae Sofianu.
Lucrările care vor face parte din Muzeul de Artă Contemporană vor fi expuse în cele mai importante galerii de artă din Europa, la Bruxelles şi Paris.
Octavian HERŢA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button