Ancheta

A distrus flori şi jardiniere, a ameninţat poliţiştii cu un cuţit şi a ajuns la Psihiatrie

Comunicat de presă – Marţi, 26 martie, în jurul orei 14.20, la sesizarea unui cetăţean din Cartierul Ostroveni, patrula de serviciu din zonă a fost direcţionată pe Bulevardul Tineretului, unde o persoană de sex feminin a fost văzută rupând şi distrugând florile din aranjamentele cuprinse între Catedrala Ostroveni şi Farmacia Catena. La sosirea poliţiştilor locali, persoana în cauză, aflată evident sub influenţa alcoolului, s-a manifestat violent, aruncând cu pietre şi cu un borcan în agenţi, ulterior ameninţându-i şi cu un cuţit, drept pentru care, conform procedurilor în astfel de situaţii, s-a decis imobilizarea acesteia. Dată fiind starea vizibil degradată psihic a femeii – identificată ca fiind L.E., în vârstă de 56 de ani, cu domiciliul în zona Goranu – poliţiştii locali au cerut prin serviciul 112 intervenţia unei ambulanţe, care a preluat-o şi a transportat-o la secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean, unde a mai fost internată cu numeroase alte ocazii anterioare. Totodată, a fost sesizată şi Pieţe Prest S.A. pentru a face curăţenie în zonele în care femeia a distrus răsadurile de flori şi pentru a înlocui florile distruse. Este regretabil că intervenţia perfect regulamentară şi justificată a poliţiştilor locali a fost complet denaturată în unele postări de pe reţelele sociale din raţiuni politico-electorale.

Articole Similare

Back to top button