Diverse

Valeria Beşe: „Am fost cu moralul la pământ după înfrângerea din Danemarca”

Victoria obţinută în faţa campioanei Franţei a fost ca o descătuşare pentru handbalistele de la Oltchim. La finalul întâlnirii cu Toulon, „alchimistele” au admis, în unanimitate, că eşecul din Danemarca, de pe terenul Randers-ului, de unde sperau să se întoarcă măcar cu un punct, le-a afectat serios moralul. „Nu ne aşteptam să jucăm atât de prost în Danemarca. Am fost cu moralul la pământ după eşecul cu Randers. A greu şi cu Toulon, am muncit mult pe faza de apărare, iar acum mă bucur pentru victorie. Sper să urmeze multe altele de-acum înainte. Vom încerca să obţinem un rezultat pozitiv şi în Norvegia”, a spus Valeria Beşe. „Toulon nu este o echipă slabă, dar acum nu a prins o zi bună. E importantă pentru noi victoria obţinută în faţa echipei franceze, aveam nevoie de ea după înfrângerea din Danemarca. Sperăm totuşi că acel eşec nu a fost decât un accident. Ne dorim să câştigăm acum în Norvegia, pentru a căpăta încredere, pentru a ne ridica moralul”, a precizat şi Ionela Stanca.

„Diferenţa putea fi mult mai mare”
* antrenorul secund al CS Oltchim, Aurelian Roşca, este de părere că victoria formaţiei vâlcene în faţa celei franceze putea fi şi mai categorică

„Echipa a jucat astăzi (n.r. – duminică, 17 octombrie) aproape de valoarea ei şi până la urmă cele nouă goluri reflectă diferenţa de valoare între Oltchim şi Toluon. Felicit echipa pentru dăruirea de care a dat dovadă, pentru cum a fost tratată faza de apărare şi mă bucur că am avut o «poartă» în zile mari. Dacă fetele erau puţin atente în faza de finalizare şi nu tratau cu superficialitate aruncările din postura de faţă în faţă cu portarul advers, putea fi o diferenţă mult mai mare. Importante sunt însă cele două puncte şi faptul că astfel Oltchim reintră în jocul calificării. La Larvik trebuie să mergem cu gândul să scoatem un rezultat pozitiv”, a precizat antrenorul secund al campioanei României, Aurelian Roşca, după succesul obţinut de Oltchim în faţa echipei franceze.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button