Diverse

Regal handbalistic în Norvegia

* Larvik şi Itxako se vor duela la sfârşitul săptămânii în prima manşă a finalei Ligii Campionilor

Sâmbătă după amiaza, în Norvegia, va avea loc prima luptă a războiului dintre Larvik şi Itxako, pentru cucerirea celui mai important trofeul din handbalul feminin la nivel de echipe, Liga Campionilor. Microbiştii români şi-ar fi dorit să poată urmări din nou o finală europeană cu Oltchim în prim plan, însă soarta a fost crudă cu echipa vâlceană, care nu a reuşit nici măcar să ajungă în semifinalele Ligii Campionilor. Au ajuns acum să se lupte pentru cucerirea trofeului două echipe care nu erau considerate mari favorite la cucerirea trofeului. Larvik reprezintă o forţă în handbalul european, dar echipe precum Gyor, Buducnost sau Oltchim erau aşteptate să se lupte pentru supremaţie pe continent. Oltchim, însă, a plătit tribut greşelilor copilăreşti, iar Gyor şi Buducnost au fost excluse şi ele din luptă. Astfel acum se luptă pentru a fi încoronate regine ale Europei jucătoarele spaniole, de la Itxako, care nu au impresionat pe nimeni până acum. Larvik pare favorită în acest ultim act al actualului sezon de Liga Campionilor, însă s-a dovedit că nu calculele hârtiei contează. Echipa spaniolă, cu Alexandrina Barbosa în prim plan (o jucătoare ce a evoluat pentru un timp în România, la Rulmentul Braşov), dar şi componenta echipei naţionale a ţării noastre, Oana Şoit, speră să surprindă până la final şi să-şi adauge în palmares primul mare succes european. Primul act al finalei Ligii Campionilor dintre Larvik şi Itxako va avea loc sâmbătă, 7 mai, în Norvegia. Meciul va fi arbitrat de o brigadă formată din croaţii Matija Gubica şi Boris Milosevic. Meciul retur al finalei Ligii Campionilor se va desfăşura pe 14 mai, în Spania, în sala din Pamplona, localitate recunoscută până acum mai ales datorită festivalului sau curselor cu tauri, ce adună în fiecare vară mii de turişti în capitala provinciei Navarra.

Loke Heidi, golghetera Europei
* Ardean ar putea rămâne între primele 10 marcatoare ale Ligii Campionilor

O dată finala Ligii Campionilor se apropie de final şi cursa golgheterelor din actualul sezon al competiţiei europene. Trofeul câştigat anul trecut de românca de la Viborg, Cristina Vărzaru, ar putea merge în acest sezon tot la o jucătoare câştigătoare a Ligii Campionilor. Pivotul echipei Larvik, Loke Heidi, care se află de ceva vreme în pole position în clasamentul golgheterelor Ligii Campionilor, este mare favorită la câştigarea trofeului destinat celei mai bune marcatoare din cea mai importantă competiţie europeană. A marcat până în acest moment 93 de goluri, ocupă primul loc şi poziţia nu-i este pusă în pericol decât, poate, de Alexandrina Barbosa, de la Itxako, autoare a 77 de goluri. Cele două jucătoare au aşadar şi o luptă paralelă în dubla manşă din finala Ligii Campionilor, însă cel mai probabil norvegianca Loke Heidi va avea câştig de cauză în această cursă. Altfel, în topul primelor 10 marcatoare ale acestui sezon de Liga Campionilor se regăseşte şi o jucătoare de la Oltchim. Valentina Ardean Elisei se regăseşte pe locul 9 în topul golgheterelor, graţie celor 65 de goluri marcate pentru echipa vâlceană în competiţia europeană, însă ar putea pierde primul „10” dacă Nora Mork (autoare a 64 de goluri până în prezent) şi Linn-Kristin Riegelhut (51 de goluri) de la Larvik, precum şi Emiliya Turey (57 de reuşite) sau Carmen Martin Berenguer (53 goluri), de la Itxako, vor reuşi să se evidenţieze pe tabelă în ultimele două meciuri ale sezonului.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button