Diverse

Petre Berbecaru: „Alexandru Badea se poate întoarce cu o medalie de la Mondialul de tineret”

* preşedintele de la HCM Rm. Vâlcea crede că România are şanse mari să urce pe podium la turneul final din Ungaria

La finele săptămânii trecute, a demarat ediţia din acest an a Campionatului Mondial de handbal feminin rezervat echipelor naţionale Under 20. La această competiţie, care se desfăşoară în două săli din oraşul Debrecen, din Ungaria, până pe 15 iulie, participă 24 de selecţionate. Meciul de deschidere s-a disputat duminică, 1 iulie, între reprezentativa ţării gazdă şi Brazilia. Printre echipele care s-au calificat la întrecerea din Ungaria se numără şi cea a României, care e pregătită de Gheorghe Tadici (antrenorul echipei HC Zalău) şi Bogdan Burcea (SCM Craiova). Tricolorele au disputat primul meci la turneul final luni, 2 iulie, de la ora 15.00, în compania reprezentativei Japoniei. Ulterior, România va mai înfrunta, pe rând, Paraguay-ul, Olanda, Danemarca şi Angola.
Aşa cum am mai precizat, în lotul pe care cei doi selecţioneri l-au deplasat în Ungaria se regăseşte şi o jucătoare de la HCM Rm. Vâlcea. Este vorba de extrema dreaptă Alexandra Badea (20 de ani), care a marcat 10 goluri în cele trei partide jucate în preliminarii.

„În Ungaria, se poate obţine o nouă performanţă de răsunet pentru handbalul juvenil românesc”

Preşedintele de la HCM Rm. Vâlcea, Petre Berbecaru, consideră că tânăra şi talentata handbalistă adusă vara trecută în Sala Traian, de la Dinamo Bucureşti, are ocazia să-şi treacă în cont cel mai importat rezultat din cariera ei de până acum, în speţă să câştige o medalie la Campionatul Mondial Under 20, o performanţă cu care nu puţine jucătoare din România se pot mândri. „În opinia mea, România are şanse mari să termine pe podium la această competiţie. Tricolorele au avut evoluţii bune şi la ultimul turneu de pregătire la care au participat, cu doar o săptămână înainte de Mondialul din Ungaria. Cu acel prilej, selecţionerul Gheorghe Tadici a afirmat că echipa se află la doar 70 la sută din potenţial, nivelul maxim urmând a fi atins la turneul final. Acesta este un semn bun şi mă face să cred că, la turneul final din Ungaria, se poate obţine o nouă performanţă de răsunet pentru handbalul juvenil românesc”, a subliniat Berbecaru.

După meciurile din grupe, primele patru clasate vor obţine calificarea în faza eliminatorie a competiţiei

Conform regulamentului de desfăşurare a Campionatului Mondial Under 20, cele 24 de naţionale prezente la turneul final din Ungaria au fost împărţite în patru grupe cu câte şase echipe, în care se va juca după sistemul fiecare cu fiecare. Ulterior, primele patru clasate din fiecare grupă vor obţine calificarea în următoarea fază a competiţiei, din optimi competiţia urmând a se disputa în sistem eliminatoriu. La ediţia precedentă, titlul mondial a fost câştigat de naţionala Rusiei.
Aşa cum se cunoaşte, România a cucerit de două ori trofeul suprem la această categorie de vârstă, în 1995 şi 1999, iar în plus a mai obţinut şi trei medalii de bronz, în anii 1977, 1997 şi 2016. (N.C.)

HANDBAL FEMININ / CAMPIONATUL MONDIAL UNDER 20
Debrecen (Ungaria) / 1-15 iulie 2018

Componenţa celor patru grupe ale turneului final:
• Grupa A: Ungaria, Norvegia, Muntenegru, Brazilia, Portugalia, Coasta de Fildeş
• Grupa B: Rusia, Coreea de Sud, Slovenia, China, Chile, Islanda
• Grupa C: Danemarca, Olanda, România, Angola, Japonia, Paraguay
• Grupa D: Franţa, Germania, Spania, Croaţia, Egipt, Suedia

Programul meciurilor României din Grupa C:
• Luni, 2 iulie (Ora 15.00): România – Japonia
• Miercuri, 4 iulie (Ora 17.00): Paraguay – România
• Joi, 5 iulie (Ora 19.00): Olanda – România
• Sâmbătă, 7 iulie (Ora 16.30): România – Danemarca
• Duminică, 8 iulie (Ora 19.00): România – Angola

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button