Diverse

Naţional Rm. Vâlcea a pierdut primul meci al sezonului

* elevele lui Popa Seviştean au fost înfrânte la limită de Activ Ploieşti, cu scorul de 25-24

Judeţul nostru este reprezentat din acest sezon de două echipe de Divizia A. Pe lângă cea nou înfiinţată, CS Chimia, mai evoluează pe cea de-a doua scenă handbalistică a ţării şi Naţional Rm. Vâlcea, echipa Centrului Olimpic de Excelenţă, care-şi desfăşoară activitatea în incinta Colegiului Tehnic Energetic. Conform rezultatelor din sezonul trecut, aceasta ar fi trebuit să evolueze acum în Liga Naţională, însă Federaţia condusă de Cristian Gaţu i-a interzis promovarea. Astfel, gruparea coordonată de Seviştean Popa s-a reîntors în cel de-al doilea eşalon valoric al ţării şi a plecat în noul sezon cu un obiectiv care vizează doar evoluţia jucătoarelor, nu şi rezultatele. „De această dată ştim că nu putem promova. Pornim la drum cu acest gând şi nu ne mai facem alte planuri. Obiectivul nostru este să creştem jucătoare, să le ajutăm să joace bine, astfel încât ele să poată continua, să ajungă să facă handbal de performanţă. Ne dorim ca măcar o parte dintre aceste handbaliste să devină jucătoare de bază în loturile naţionale”, a spus Seviştean Popa, coordonatorul Centrului Naţional Olimpic de Excelenţă. Altfel, Naţional Rm. Vâlcea a debutat în noul sezon din eşalonul secund, în seria A, miercuri, 21 septembrie, întrucât adversara sa, Activ Ploieşti, a avut unele probleme cu sala de sport din localitate. Din păcate pentru handbalistele de la Centrul de Excelenţă, victoria le-a aparţinut gazdelor, care s-au impus la limită, cu 25-24 în faţa jucătoarelor ce se pregătesc la Vâlcea. Sportivele de la CNOE au şansa să se revanşeze în cea de-a doua etapă din seria A, adică sâmbătă, 24 septembrie, când vor primi vizita formaţiei Unirea Slobozia. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button