Diverse

Liscevic şi Gonzalez, prezentate la Brăila!

SCM Rm. Vâlcea s-a despărţit de mai multe jucătoare în această vară. Printre ele, Kristina Liscevic şi Mireya Gonzalez. Deşi zvonurile le dădeau la altă echipă din Liga Florilor, Kiki şi Mireya vor juca tot pe prima scenă handbalistică, din România, dar la Brăila.
Cele două handbaliste, care au impresionat la Vâlcea şi pe plan artistic, nu doar sportiv, au fost prezentate deja de clubul Dunărea Brăila:
”Desemnată 2 ani consecutiv cea mai bună jucătoare străină din Liga Florilor, Kristina Liscevic a semnat cu Dunărea Brăila. Bine ai venit, Kiki! Mireya Gonzalez are în palmares trei titluri europene, după ce a câştigat Challenge Cup în 2015 cu Mios, Liga Campionilor în 2018 cu echipa ungară ETO Gyory şi Cupa EHF cu Siófok în 2019. Alături de echipa românească SCM Râmnicu Vâlcea a bifat: Cupa României – Câştigătoare: 2020; Supercupa României – Câştigătoare: 2020; Liga Naţională – Medalie de bronz: 2021; Liga Campionilor EHF – Sfertfinalistă: 2020, Optimi de finală: 2021”.
”După mult timp de aşteptare, fiind în căutare de o nouă casă, trebuie să spun că sunt foarte fericită să fac parte din familia Brăila. E o plăcere pentru mine să lucrez cu oamenii care fac parte din echipă. Aştept cu nerăbdare noul sezon. Cu lucrul în echipă, antrenamente intense şi cu sala plină, pot spune că eu cred în această echipă. Hai, Brăila!”, a declarat Liscevic, la semnarea contractului cu noua echipă.
”Sunt foarte recunoscătoare Brăilei pentru încredere şi pentru oportunitatea pe care mi-a dat-o făcându-mă parte din acest proiect solid, ambiţiile mele fiind la fel de mari ca cele ale clubului. Această echipă poate aduce o mare bucurie în acest sezon şi voi munci din greu pentru asta. Hai, Brăila!”, a transmis şi Mireya, jucătoare regretate de suporterii de la Vâlcea.

Articole Similare

Back to top button