Fără categorieDiverseHandbal
Hermina Stoicănescu a jucat pentru reprezentativa de tineret în amicalele cu Rusia
Timp de două săptămâni, extrema HCM-ului, Hermina Stoicănescu, s-a aflat la Izvorani, alături de echipa naţională de tineret a României. În această perioadă, reprezentativa condusă de Ion Crăciun a disputat şi câteva partide de verificare cu Rusia. Scorul a fost favorabil adversarelor. La această acţiune a „tricolorelor mici” a fost prezentă şi Ildiko Kerekes Barbu, în calitate de antrenor cu portarii, dar şi alte două jucătoare vâlcene, Alina Ilie, respectiv Isabela Roşca. Cantonamentul s-a încheiat duminică, 13 martie, astfel că din această săptămână Hermina Stoicănescu va sta din nou la dispoziţia antrenorului echipei vâlcene, Constantin Ştefan. (S.S.)