Opinii

FAIR-PLAY DE POVESTE

OPINIA SPECTATORULUI

Sportivitatea este o noţiune inventată de englezi şi, cu foarte mici excepţii, este respectată cu stricteţe în întrecerile sportive de pe tărâm britanic. O întâmplare petrecută pe terenul de fotbal, în 21 februarie 1999, a convins întreaga lume că încă mai sunt speranţe pentru respectarea unei conduite sportive exemplare.
Ce s-a întâmplat atunci? Se disputa, pe Highbury Park din Londra, meciul din Cupa Angliei dintre formaţia gazdă, Arsenal, şi divizionara secundă, Sheffield United. În minutul 74, la scorul de 1-1, un jucător al echipei oaspete a fost faultat şi a rămas întins pe gazon. Mingea a fost degajată, intenţionat, de către un fotbalist de la Sheffield, în aut, pentru a permite medicului să intervină. La reluarea jocului, potrivit legii nescrise, cei de la Arsenal urmau să returneze mingea adversarilor. Ei au intenţionat asta, dar un tânăr fotbalist, debutant pe atunci în echipa londoneză, nigerianul Kanu, a interceptat mingea şi a centrat unui coleg care a înscris, sub privirile stupefiate ale oaspeţilor! Au urmat minute multe de uluială şi apoi de proteste ale oaspeţilor, dar golul a trebuit să fie validat, aşa că partida s-a reluat şi s-a încheiat cu victoria „tunarilor”, bucuroşi de calificarea în faza următoare. Numai că antrenorul lor, nimeni altul decât francezul Arsene Wenger, a uimit pe toată lumea la conferinţa de presă, declarând: „Am marcat al doilea gol într-un mod nesportiv. Vrem să rejucam meciul!!!”. A fost o situaţie fără precedent, care a salvat până la urmă situaţia jenantă, iar Federaţia Engleză de Fotbal s-a declarat încântată de gest şi de rezolvarea unei situaţii de o asemenea natură. Credeţi că vă povestesc un film? Nu, meciul chiar s-a rejucat!
Puţini ştiu că şi pe plaiurile mioritice s-a întâmplat un fapt de aceeaşi anvergură. În 1970, la o finală de Cupa României, dintre Steaua şi Dinamo, în faţa a 55.000 de spectatori aflaţi pe Stadionul „23 August” din Bucureşti, Cornel Dinu, cunoscutul internaţional dinamovist, a şocat cu un gest aproape normal pentru acele vremuri. A reuşit să înscrie un gol ajutându-se de mână, reuşita a fost validată, dar s-a dus la arbitrul Gheorghe Limona şi a recunoscut infracţiunea, golul fiind anulat! Steaua a câştigat atunci, dar de curând, amintindu-şi faza, cel supranumit „Procurorul” a afirmat că „atunci exista educaţie, astăzi este o tensiune transmisă din tribunele oficiale!”.
De luat aminte!

Iulian VERNESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button