Liga IIIFotbal

”Roș-albaștrii”, la trei puncte de calificarea matematică la barajul de promovare! Portarul SCM, de la Națională, la Urgențe!

S-a mai ars o etapă din play-off-ul Ligii a III-a. Vineri, 3 mai, lidera din Seria a VI-a, SCM Rm. Vâlcea, și-a consolidat poziția în clasament și a mai făcut un pas important către barajul de promovare în Liga a II-a. Formația pregătită de Gabi Mangalagiu s-a impus la Fedeleșoiu, în fața celor de la Viitorul Dăești. 0-3 a fost scorul final.

”Roș-albaștrii” și-au asigurat cele trei puncte practic din prima repriză. Neagu a deschis scorul după 10 minute de la fluierul de început al partidei. Același jucător a realizat dubla în minutul 39, dovedind încă o dată că alegerea oficialilor de la SCM de a-l transfera în pauza de iarnă a fost extrem de inspirată. Imediat după pauză, în minutul 46, Simeanu, proaspăt intrat pe teren, a dus scorul la 0-3.

Apoi au apărut problemele pentru oaspeți. Sebastian Ivan a terminat meciul din minutul 52. A fost eliminat pentru cumul de cartonașe galbene. Pe al doilea l-a primit pentru simulare. Va lipsi în confruntarea cu Vedița. Nici portarul Răzvan Gherguș nu a apucat finalul pe teren. După ce a fost convocat la Naționala de amatori, tânărul goal-keeper al SCM a avut o cumpănă. În partea secundă a meciului de la Fedeleșoiu, la un șut al lui Ghiță, s-a întins să scoată balonul de sub transversală. A căzut pe spate și s-a lovit la cap, pierzându-și cunoștința. Au fost momente de panică. Răzvan a fost înlocuit și a ajuns la Urgențe. La spital i s-au făcut mai multe investigații medicale și din fericire nu au indicat nimic grav. În locul său, între buturi, a intrat David Dumitru. Și la Dăești au fost schimbări. În poarta formației pregătită de Costel Gaiță și Marius Vlădoi a intrat, din start, Luca Crăciun (2008).

Altfel, SCM e la trei puncte distanță de calificarea matematică la primul baraj pentru promovarea în eșalonul secund. A fost o etapă perfectă pentru trupa din Zăvoi. La Tr. Măgurele, Cetatea nu a mai chemat DNA-ul după ce Vedița Colonești i-a administrat o înfrângere usturătoare și a trimis-o pe locul 3. Trupa olteană s-a impus cu scorul de 4-0 chiar în fieful teleormănenilor. În acest moment, SCM are 49 de puncte, Colonești – 44, Cetatea – 43, iar Dăești ocupă locul 4, fără șanse la primele două. Mai sunt trei etape din play-off. În runda viitoare, dăeștenii merg la Tr. Măgurele, iar Vedița Colonești vine în Zăvoi, pentru derby-ul cu SCM. E intermediară în Liga a III-a. Ambele meciuri vor avea loc marți, 7 mai, de la ora 18.00.

 

Articole Similare

Back to top button