Administratie

Gutău reiterează că firma lui Mocanu (AUR) ocupă ilegal terenul primăriei şi avertizează că ia măsuri

În conferinţa de presă de vineri, primarul Mircia Gutău a dezvăluit că, în cele din urmă, managerii de la Ambient au venit să clarifice situaţia terenului subînchiriat fără acordul CL Rm. Vâlcea unei firme de-a liderului AUR – Vicenţiu Mocanu. „Da, după ce i-am somat, au venit şi au cedat suprafaţa de 4000 de metri pătraţi. În acest moment, acel teren pe care încă funcţionează spălătoria a reintrat oficial în proprietatea primăriei. Ambient a semnat că renunţă de bună voie la concesiune. Acum, ne ocupăm de intabulare la Cadastru şi suntem obligaţi să luăm o decizie în Consiliul Local – să vedem ce facem cu terenul. Poate îl scoatem la licitaţie, poate vine cineva şi face o investiţie… vom vedea”, a declarat edilul PSD. Întrebat dacă, la ora actuală, terenul este ocupat ilegal de firma lui Vicenţiu Mocanu, de la AUR, primarul Gutău a reiterat: „Da. (…) Cei de la Ambient ştiau ce pericol există. Au ştiut că Mircia Gutău nu glumeşte. I-am avertizat că, dacă nu repară această greşeală, să renunţe la cei 4000 mp care de fapt şi de drept sunt ai primăriei, acţionăm în instanţă şi îi evacuăm de pe toţi cei 30.000 mp concesionaţi. Atunci, şi-au consultat avocaţii şi au văzut că au făcut o mare greşeală. Legal, nu aveau voie să subînchirieze (n. red. – firmei lui Vicenţiu Mocanu) cei 4000 mp. Nu aveau voie, fără acordul Consiliului Local. Când au văzut cum stau lucrurile, au renunţat de bună voie. Vă asigur că ne vom comporta ca un proprietar!”, a adăugat primarul municipiului, cu menţiunea că cineva va plăti şi pentru toată perioada în care terenul a fost subînchiriat ilegal. Jurnaliştii prezenţi la conferinţa de presă de la primărie l-au rugat pe Mircia Gutău să comenteze şi acuzaţiile deputatului Cristian Buican, care, cu doar o oră înainte, spunea că cei doi ar fi de fapt pe mână, având afaceri împreună. „Eu, afaceri cu cine? Cu Vicenţiu Mocanu? Eu ajung la concluzia că domnul Buican are probleme serioase. Dacă m-am întâlnit o dată cu acest Vicenţiu Mocanu! Cum să am afaceri cu el? Este o prostie! Ca şi aia că toţi sunt oamenii mei, de la AUR, USR ş.a.m.d.. Toţi care mă înjură în fel şi chip ar fi, vezi Doamne!, oamenii mei. O aberaţie! Cum să comentezi asemenea tâmpenii? Şi ăla, Rădulescu, este tot al meu, nu? Îmi fac cruce cum mi-am făcut şi-atunci când l-am văzut pe Rădulescu spunând că oamenii care îi votează pe ei sunt inteligenţi, iar cei care ne votează pe noi ar fi „reduşi”. Chiar nu-i este ruşine?! Când a venit la primărie, l-au pus colegii să se tundă. Aşa de „redus” era el. Îmi vine să fac şi-o glumă: pe unul ca ăsta, dacă-l împuşti în cap, moare după o lună!”, a conchis Mircia Gutău.

Articole Similare

Back to top button