Liga IIIFotbal

Flacăra, a doua victorie din play-out. Iordache va absenta în intermediară

După ce a fost foarte aproape de a-și asigura prezența în careul de ași din Seria a VI-a a Ligii a III-a, Flacăra Horezu a intrat pe tobogan. A ajuns în play-out, unde nu a mai arătat la fel de bine. Are, totuși, două victorii după șase etape. Ambele au fost înregistrate cu Cozia Călimănești. Ultima, în Vinerea Mare.

”Cocoșii” s-au impus cu scorul de 2-1 la Călimănești. Elevii lui Vasile Ilinca, ca și în multe alte meciuri, au rezistat o repriză în fața adversarilor, însă au cedat în partea secundă. A fost, așadar, 0-0 la pauză, între Cozia și Flacăra. Imediat de la reluare, în minutul 50, la o bâlbâială în careu, Hristu Sofianu (unul dintre evidențiații partidei), după un corner executat de Rotea, a adus formația din orașul ceramicii în avantaj. În minutul 53 s-a făcut 0-2. Tot Rotea, cel mai bun jucător al meciului, a oferit un nou assist, pe contraatac, de această dată pentru Zamura, care a pătruns în careu, a driblat portarul și a dublat diferența.

Din minutul 72, oaspeții au jucat în inferioritate numerică. Iordache a fost eliminat și nu va juca cel puțin în intermediara de miercuri. Spre final, Cozia a redus din diferență. Stoenete a stabilit scorul final, 1-2, dintr-o lovitură liberă de la 20 de metri. Mingea a fost deviată de zid în poartă. Flacăra a revenit pe locul 3 după această rundă. Miercuri, 8 mai, horezenii merg la Roșiori, iar Cozia joacă la Curtișoara.

Articole Similare

Back to top button