Dinamo – Craiova şi amintirea vremurilor de altă dată

Am stat mult în cumpănă azi, luni 15 noiembrie, în a alege subiectul editorialului de săptămâna aceasta. Aş fi putut să scriu de „13” zi cu ghinion pentru foarte multe echipe (inclusiv pentru cele vâlcene), aş fi putut să scriu de degringolada din tabăra rapidistă sau din cea stelistă, ar fi putut să fie un fapt demn de luat în seamă primul pas greşit al Oţelului de vineri după amiaza, aş fi putut să scriu de Inter – Milan 0-1, de Chelsea – Sunderland 0-3 (!!) sau de accidentarea lui Mutu, dar am ales să comentez totuşi cele două confruntări dintre Dinamo şi Craiova de miercuri în cupă şi duminică în campionat, căci parcă acestea au avut sarea şi piperul care plac microbiştilor români.
De fapt Dinamo şi Craiova sunt două dintre cele mai iubite echipe din România (aflate pe locurile 2 şi 3 într-un top al preferinţelor suporterilor români despre care am vorbit acum câteva luni) şi duelul de-a lungul timpului dintre cele două a făcut ca întotdeauna meciul direct dintre ele să fie considerat unul dintre derbiurile campionatului, sau capul de afiş al Cupei (în 2000 chiar finala Cupei).
Ultraşii olteni trăiesc cu amintirea vremurilor de altădată atunci când câştigau trofee, „urăsc” pe Dinamo pentru titlul pierdut în ultima etapă la golaveraj în 1973, nu-şi aduc aminte deloc  cu plăcere cum copiii teribili ai fotbalului din Oltenia au plecat rând pe rând la rivala din Bucureşti (Balaci, Cămătaru, Dănciulescu, Claudiu Niculescu, Moţi sunt cele mai reprezentative nume) şi speră în fiecare an că vor lua campionatul sau … măcar cupa!
Din păcate pentru ei lucrul acesta nu s-a mai întâmplat de foarte mult timp (1991 – eventul şi 1993 – cupa), ba mai mult, o perioadă Craiova a trebuit să treacă şi prin purgatoriul ligii secunde. Toamna acestui an a însemnat din nou „trezirea la viaţă” a oltenilor odată cu sosirea lui Victor Piţurcă în Bănie după scandalul cu Gigi Becali la Steaua. Echipa a revenit din exilul de la Turnu Severin, în tribune au fost tot timpul la meciurile de acasă 20.000-25.000 de spectatori, din deplasare s-au adus în campionat puncte importante, iar echipa a ajuns şi în sferturile cupei. Acolo insă au dat peste rivala istorică din „Ştefan cel Mare” care a reuşit să elimine Craiova miercuri seara aproape de miezul nopţii, la loteria penaltiurilor, acolo unde Piţurcă nu a fost inspirat în a alege executanţi cărora să nu le tremure piciorul în momentul loviturii de la punctul cu var.
Şi-au luat însă o binemeritată revanşă pentru ei (dureroasă pentru dinamovişti) duminică seara atunci când în „Groapă” meciul s-a terminat nedecis 2-2 după o nouă partidă frumoasă (cu Torje senzaţional şi Florin Costea revenit după … opt luni!) în urma căreia dinamoviştii nu au putut profita de paşii greşiţi făcuţi de către ceilalţi (Oţelul, Poli Timişoara, Rapid, FC Vaslui, Steaua).
Trecând peste declaraţiile sforăitoare ale lui… Mititelu de după meci: „terminăm în primele trei, multe echipe din faţa noastră nu au valoare”, am rămas plăcut impresionat de scena din finalul jocului atunci când aproape toţi jucătorii celor două echipe se îmbrăţişau unii cu alţii fără nici cel mai mic incident, deşi partida fusese una încinsă. Probabil că erau şi ei mulţumiţi că se terminase calvarul fizic şi psihic al celor două întâlniri în decurs de 4 zile. Războiul a lăsat însă urme adânci mai ales în tabăra dinamovistă acolo unde infirmeria este plină (Mărgăritescu, Kone, Andrei Cristea), M. Niculae şi L. Ganea sunt suspendaţi după aceste meciuri, noul scandal cu N’Doye trecând astfel în plan secund…

Dan Săraru