Social

Ciolacu critică dur conducerea Consiliului Judeţean. Cine îşi bate joc de copiii din Stroeşti, el sau… ?

La ultima sa conferinţă de presă, Toma Ciolacu, actualul primar de la Stroeşti, a mărturisit că, în prezent, transportul elevilor şi al preşcolarilor din comună este unul defectuos, dar nu îşi asumă vina pentru această problemă, deşi intră în atribuţiile sale.

Din punctul său de vedere, Consiliul Judeţean Vâlcea poartă întreaga vină, deoarece, recent, ar fi făcut o listă cu microbuze noi, electrice, care să ajungă în localităţile din teritoriu, dar l-ar fi tăiat pe cel pentru Stroeşti. „Lista era la Consiliul Judeţean. Cei de acolo au justificat că n-aş fi avut punctaj. Eu zic că era necesar acest mijloc de transport, având în vedere că, în prezent, transportăm copiii cu un microbuz vechi de 17 ani. În fine, cu bani băgaţi, mulţi, îl ţinem în funcţiune pe cel pe care îl avem şi încercăm să ne descurcăm”, a declarat Toma Ciolacu. În replică, reprezentanţii CJ au explicat că vina nu este decât a Primăriei Stroeşti, care ar fi fost incapabilă să facă documentaţia bine, în aşa fel încât să treacă în etapa următoare. Ironia face, ca, în prezent, atât Primăria Stroeşti, cât şi CJ să aibă la conducere pesedişti. În aceeaşi conferinţă de presă, Ciolacu a îndemnat electoratul ca, în perspectiva alegerilor locale din iunie, să voteze candidaţii liberali. Şi chiar a insistat. (va urma)

 

Articole Similare

Back to top button