Dirijorul da tonul
Când OItchim a început să adune cu sârg vicecampioane mondiale, punând astfel la cale cea mai spectaculoasă campanie de achiziţii din istoria handbalului feminin românesc, nu puţini au fost cei care s-au arătat îngrijoraţi din perspectiva echipei naţionale. ”Fiecare jucătoare era un lider la echipa unde evolua. Avea responsabilităţi, se pregătea în consecinţă, iar atunci când venea la echipa naţională avea o bază solidă. Nu mai trebuia decât ca selecţionerul să găsească liantul necesar pentru a îmbina valorile individuale într-o formulă de echipă ideală. Tare mi-e teamă că la Oltchim, într-o echipă de vedere, va dispărea responsabilitatea individuală, având astfel de suferit calitatea jocului la prima reprezentativă”, spunea un reputat profesor din ţară.
Cei care au avut astfel de temeri n-au ţinut cont, în incertitudinea lor, de două aspecte. Cele mai mari performanţe din istoria handbalului masculin românesc au fost obţinute atunci când valorile erau strânse din doar două echipe, ambele din ţară: Steaua şi Dinamo. Era rivalitate între cele două cluburi, dar şi mai abitir în interiorul fiecăreia dintre grupări. Apoi, tonul îl dă dirijorul. Oltchim şi-a asigurat serviciile poate singurului antrenor capabil să strunească armata de vedete care a poposit la Râmnicu Vâlcea. Gheorghe Tadici, un tehnician cu personalitate, hârşit în ale handbalului şi ale vieţii, nu poate fi păcălit. Cere mult în plan sportiv şi nu umblă cu jumătăţi de măsură. El şi valoarea intrinsecă a jucătoarelor sunt garantul unui plus la echipa naţională.
Se aude că unele fete de la Oltchim au început să vocifereze în urma interacţiunii cu severul antrenor. Va veni o vreme când nemulţumirile lor se vor transforma în lacrimi de bucurie. Câştigarea Cupei Cupelor, calificarea în finala Ligii Campionilor sau cucerirea unei medalii la Olimpiadă se clădesc cu sacrificii, durere şi poate chiar ură. Când tragem linie, din viaţă ne rămân însă doar amintirile frumoase.
de Alexandru ENCIU-editorialist Prosport
