Editorial Politic

Afaficuri marca Mărăcine, la Galicea! Plăţi înaintea contractelor şi a lucrărilor? Peste 20 de miliarde tocate într-o lună prin încredinţări directe

Primim noi informaţii şocante în legătură cu afaficurile lui Florin Mărăcine, actualul primar de la Galicea. În decembrie 2021, pesedistul a cheltuit peste 20 de miliarde de lei vechi din bugetul local, prin încredinţări directe, deci fără să organizeze nici măcar o licitaţie. Una dintre cele mai dubioase achiziţii din acea lună pare a fi DA29654265 / 22.12.2021, în valoare de 263.675,75 lei plus TVA. Este vorba despre o lucrare pe situaţii de urgenţă (refacerea şi consolidarea Străzii Pinilor, din satul Valea Râului), încredinţată de primarul Mărăcine firmei Valrob Transport SRL, de la Râmnicu Vâlcea. Există informaţii cum că plata pentru această lucrare s-ar fi făcut înaintea încheierii contractului între părţi şi, evident, înaintea execuţiei. Mai mult, conform surselor noastre, în contractul cu pricina, se stipula că firma menţionată avea obligaţia să execute lucrarea în 2 luni, însă, în mai – anul următor, încă nu era gata și nici acte adiționale n-ar fi apărut în “peisaj”. Pentru a lămuri acest caz, îi solicităm public primarului Florin Mărăcine, de la Galicea, să comunice numărul de înregistrare dat la beneficiar pentru contractul încheiat în vederea refacerii Străzii Pinilor, data fiecărei plăţi făcută către constructor şi data recepţiei lucrării respective. În acest sens, am formulat şi o solicitare oficială, în baza legii, pentru care aşteptăm un răspuns cât mai curând. (va urma)

Articole Similare

Back to top button