Baraj sau promovare directã?
E o întrebare la care ar trebui să aflăm răspunsul până pe 14 iunie. Despre ce este vorba? Posada Perişani mai are un hop de care nici cei mai înfocaţi contestatari nu cred că se poate împiedica. De sâmbătă putem spune că Posada e noua campioană a Vâlcii şi, implicit, echipa ce va reprezenta judeţul nostru la barajul din 20 iunie. Cei care au scurtat suspansul acestui final sunt jucătorii Hidroelectrei, care au luptat pentru onoarea lor şi au reuşit la Drăgăşani să demonstreze că brandul Hidroelectra nu poate naşte suspiciuni. Am spus că Posada are cel mai bun lot, că au ştiut să gestioneze foarte bine situaţia şi iată-i în faţa celei mai mari performanţe din istoria lor.
Tot sâmbătă, CEx al FRF a aprobat regulamentul şi programul meciurilor de baraj, conform căruia Vâlcea va întâlni Doljul. Şi aici intrăm pe tărâm tipic românesc… De ce? Situaţia la AJF Dolj e incendiară. În ianuarie, preşedintele Nicu Neagoe a fost suspendat din funcţie, alegerea sa a fost anulată în instanţă, iar AJF-ul a fost somat să organizeze noi alegeri, altfel riscând dezafilierea. Nicu Neagoe a refuzat acest lucru, iar cluburile afiliate au organizat în februarie o Adunare Generală extraordinară, unde l-au ales pe Silviu Bogdan preşedinte al AJF Dolj.
Bineînţeles că Neagoe nici nu a vrut să audă aşa ceva şi nu a recunoscut alegerile. Nici până azi procesul verbal al acelei Adunări nu a fost depus la judecătorie şi având în vedere că ultimele alegeri desfăşurate la AJF Dolj în ceea ce priveşte postul de preşedinte şi membrii Biroului Executiv au fost anulate de către Judecătoria Craiova, AJF Dolj se află într-o situaţie mai mult decât delicată. Dacă se menţine situaţia de acum, adică nu există o conducere a AJF Dolj statutar aleasă, campioana judeţului nu va juca barajul. Totul porneºte de la Hotãrârea judecãtoreascã a lui Silviu Bogdan de anulare a alegerilor pentru cã nu a fost lãsat sã participe. Potrivit hotãrârii, nimic din ce s-a petrecut în ultimii doi ani la AJF nu e recunoscut. Dacã nu se intrã în legalitate, nu se va juca barajul: trebuie sã existe un birou executiv statutar ales, care sã valideze clasamentul final. Să ne amintim că trãim în România ºi orice e posibil pentru cã regulamentele nu trebuie respectate neapãrat…
Despre cîºtigãtoarea Doljului?Aceasta e CS Apã Craiova, echipã sponsorizatã de Compania de apã Oltenia SA ºi antrenatã de fostul fotbalist Victor Naicu. Cei care au adus titlul de campioni ai Doljului în vitrina CS Apã Craiova sunt Firulescu – Ionele, Lupu, Sodoleanu, Gheorghiþã – Niþã, Trãistaru, Stanciu, Rãduþ – Tâmplaru, Stãncuþã, Marin, Cojocaru, Dobre, Nedelea.
Dupã meciul de sâmbãtã ce i-a fãcut matematic campioni pe cei de la Apã Craiova, Naicu a spus: „Ultimele informaţii acestea sunt, că vom întâlni campioana judeţului Vâlcea. Acum va trebui să aflu date despre Posada Perişani, această echipă fiind în pole-position pentru câştigarea campionatului în Vâlcea. Situaţia e grea, sper să găsim bani pentru a face deplasarea la meciul de baraj“.
Iar Iulian Diaconu, preşedintele Consiliului de Administraţie al CS Apă Craiova a declarat: „Eu nu dansez cu curvele. Pe mine mă interesează doar aceşti copii care s-au luptat să termine pe primul loc. Avem tot dreptul să jucăm barajul”. Chiar dacă la prima vedere Posada pare a avea o misiune grea s-ar putea să fie mai norocoasă decât spera, situaţia delicată a celor de la Apă Craiova, dar şi incertitudinile de la AJF făcându-i favoriţii confruntării.
După ce Damila a promovat în Liga a II-a, e foarte posibil ca Vâlcea să reuşească o performanţă incredibilă: două promovări, două echipe în L2 şi două în L3. Să dea Dumnezeu!
• Ec. Mădălin DOBRE
tata, nu va faceti sperante aiurea …..va spulbera aia de la Craiova !
a vazut cineva acea echipa jucand ?!
va spun eu : au batut p Damila Maciuca, pe Gaz Metan Severin