Fără categorieEditorial

„Screech” şi puterea de a merge mai departe

E duminică seara, ora 20.45. Acum 22 de minute am primit un telefon care mi-a dat fiori şi lacrimi de bucurie. Cel care m-a sunat este Alexandru Cruceru. După 4 zile de luptă, vocea lui sună la fel de obişnuit ca şi înainte. Aceleaşi vorbe ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat „Ce faci, Mădă?”… Şi finalul care spune totul despre el „O să mă fac bine pentru că sunt puternic!”. Ultimele 4 zile au fost grele. Foarte grele… Gândurile de tristeţe şi de îngrijorare băteau ca un ciocan asupra sufletului meu. Tot ceea ce simţeam era un ocean de suferinţă, panică şi descurajare în care mă cufundam treptat pentru că nimeni nu putea spune ce se întâmplă cu adevărat. Când vezi moartea aproape, clipa prezentă capătă un alt sens. Viaţa e efemeră şi trebuie să trăim fiecare moment la intensitate, în prezent şi nu în trecut sau viitor. De aceea, cele câteva minute ale convorbirii cu „Screech” au însemnat cele mai frumoase minute din ultimul timp.
Totul a început miercuri, 20 iunie 2012. În ultimul minut al meciului de baraj dintre Posada Perişani şi CS Apă Craiova. Nu vreau să reiau şirul evenimentelor. S-au scris multe, s-au făcut emisiuni la radio şi TV, s-au dat prognosticuri li verdicte… Multe dintre ele neadevăruri. Toţi am fost îngrijoraţi şi asta datorită incompetenţei sistemului medical din România. RMN-ul nu a arătat nimic grav, iar testele cardiace la care a fost supus la Spitalul Militar au indicat o inimă perfect sănătoasă. Deşi nu i s-a pus încă un diagnostic se pare că Alex a fost răpus de caniculă şi… de supărare. Rar mi-a fost dat să văd un om ce pune atâta suflet în fiecare meci. Orice înfrângere, mai ales nedreaptă îşi punea amprenta asupra sufletului său, şi aşa sensibil. Nimeni nu a scris, nimeni nu a întrebat cine este Omul „Screech”. Nu o să vă spun povestea vieţii lui, pentru că e o poveste tristă, ce o ştiu doar cei mai apropiaţi lui. Ceea ce m-a mişcat profund a fost „interesul” multora pentru starea lui. De la implicarea totală a celor de la Posada, în frunte cu Costel Stefan, Cristi Buican, Dani Duroi, Tavi Ursu, Marius Gojnete şi primarul Ion Sandu care au făcut totul ca Alex să beneficieze de cel mai bun tratament, toţi cei care îl cunosc mai mult sau mai puţin s-au implicat cum au putut.
Vineri, când am fost la Bucureşti am primit peste 30 de telefoane… Cristi Lazăr (cel căruia i s-a făcut rău la Rovinari în acele momente cumplite) este cel care a trimis şi el  un neurochirurg să-l vadă pe Alex. Am simţit că fiecare vrea cu adevărat să facă ceva pentru el. Am văzut oameni cu ochii în lacrimi, rugându-se pentru binele lui. Cred că pentru prima dată în Vâlcea toţi s-au unit pentru un scop nobil. De ce un om trebuie să vadă moartea cu ochii pentru a vedea un lucru ce ar trebui să fie o normalitate?
Am vrut să scriu despre el un editorial, însă îmi dau seama că talentul meu literar şi cuvintele mele sunt prea mici, prea slabe pentru a îi putea face un portret demn de el, de viaţa şi realizările lui… tot ce aş putea spune nu ar fi de ajuns şi nu am atâta curaj şi aroganţă să cred că l-am înţeles şi apreciat cu adevărat şi la justa lui valoare. Pot spune doar că dragostea mea pentru el a fost mereu sinceră, neîntreruptă, neştirbită de nimic, mereu în creştere, niciodată de ajuns. Zâmbetul lui fermecător şi atitudinea de puştan „sărit de pe fix” care transcede anii şi vârsta, m-au câştigat şi o să mă însoţească mereu. „Screech” e un model de luptător  rar întâlnit. Chiar dacă este firav, are o forţă interioară molipsitoare. Toţi avem momente bune şi rele în viaţă. Fiecare persoană reacţionează în mod diferit. Unii reuşesc să treacă foarte uşor peste orice problemă cu zâmbetul pe buze, nu îşi pierd încrederea în ei, în ceilalţi, în ziua de mâine, rămân mereu optimişti. Şi de partea cealaltă sunt cei care la cel mai mic eşec, cedează, abandonează şi nu reuşesc să se adune şi să meargă mai departe. Nu mai găsesc lumina de la capătul tunelului. „A renunţa” este lucrul cel mai uşor de făcut. „Screech” a rezistat atunci când totul părea că se dărâmă şi ăsta e un lucru ce arată adevărata putere şi înţelepciune a lui.
O vorbă ce mi-a rămas în minte spune că: „Ceea ce trebuie să încerci când orice altceva nu merge este să începi din nou”. Da, trebuie să te reinventezi, să regăseşti acea scânteie ce pâlpâie firav în tine. Ea e acolo, nu a murit…se numeşte speranţă. Şi „Screech” a găsit-o de fiecare dată. A realizat că nu e singur, a simţit prezenţa divină care i-a dat puterea de a merge mai departe. În momente cruciale din existenţa noastră, ne pierdem busola interioară şi gândim că Universul e un loc ostil, cenuşiu, îndepărtat. Dar, adevărul e că există Cineva acolo Sus care ne veghează, ne îndrumă şi ne iubeşte. „Screech” e un credincios adevărat şi mereu a ştiut asta. Screech ne-a învăţat că, indiferent ce ne rezervă soarta trebuie să sperăm; trebuie să luptăm; trebuie să găsim puterea de a merge mai departe.

• Ec Mădălin DOBRE

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button