Bârfe

Zvonuri (ne)bune de luat în seamă

• A fost forfotă mare săptămână trecută pe holurile AJF-ului, mai ales după ce s-a vehiculat că echipa mehedinţeană Agromec Şimian ar urma să fie viitoarea adversară a campioanei Vâlcii în barajul pentru promovarea în Liga a III-a. Până la urmă, n-a fost decât un zvon, aşa cum a fost şi vestea că împerecherea echipelor pentru baraj ar fi trebuit să aibă loc pe 26 mai. Misterul va fi dezlegat în această săptămână, toate judeţele având obligaţia să declare campioanele până la data de 31 mai.

• În acest sezon de campionat, campioana judeţului Vâlcea, FC Ghecon Lăpuşata, a fost urmărită la cel puţin patru meciuri oficiale, de către un reprezentant de la Voinţa Sibiu, situată pe locul 1 în Liga a IV-a din Sibiu, care a avut o linie de clasament aproape impecabilă. Poate omul ştie mai bine, iar la baraj vom vedea un duel între Ghecon şi Voinţa. Oricum, din câte se pare, oficialii echipei ardelene ar fi destul de încântaţi ca formaţia lui Viorel Jurcă să înfrunte campioana judeţului nostru.

• În cel mult doi ani, Vâlcea ar urma să aibă o echipă feminină de volei pe prima scenă a ţării, care să concureze faima Oltchim-ului la handbal. Alianţa înfăptuită recent între societatea CET Govora şi Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” (acolo unde există o secţie de volei feminin a cărei valoare este recunoscută în întreaga ţară) are darul de a da naştere unei formaţii capabile să facă saltul în elită.

• Fosta jucătoare a echipei CET Govora, Florina Diaconu, va rămâne în Oltenia, dar se va muta de la Vâlcea la Craiova. Declarată cea mai bună baschetbalistă vâlceană în ultimele două sezoane, Diaconu este foarte aproape de un transfer din sezonul viitor la echipa CSM „U” Craiova. Trecerea la formaţia din Bănie a apărut imediat ce a picat „varianta Alexandria”. Din câte se pare, situaţia financiară nu mai este deloc atât de roză la echipa teleormăneană, dovada cea mai bună în acest sens fiind faptul că trupa antrenată de Mădălin Piperea a terminat în genunchi ultimul campionat: locul 4, după eşecuri categorice în semifinală şi-n finala mică (0-3) în faţa celor de la LMK Sf. Gheorghe şi CSM Satu Mare.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button