Social

1500 pentru Ayan! Tricoul lui Laurenţiu Brănescu a fost adjudecat

Fostul portar de la Juventus Torino, Laurenţiu Brănescu, implicat la echipa de fotbal din Păuşeşti Măglaşi, şi-a scos la licitaţie unul dintre tricourile de colecţie. Este vorba despre cel primit la finala Cupei Ligii din 2017, dintre Dinamo şi Poli Timişoara. Laurenţiu era portarul trupei din Ştefan cel Mare, însă nu a jucat în acel meci. Abia revenise după o accidentare ce l-a ţinut departe de teren trei luni. ”ÎMPREUNA PENTRU AYAN. Am decis să scot la licitaţie acest tricou pentru a da o mână de ajutor unui copilaş de 3 ani din comuna mea natală (Păuşeşti-Maglaşi), care a primit un diagnostic crunt: tumoră infiltrativă trunchi cerebral şi cerebel. Salvarea poate veni de la Roma, însă părinţii au nevoie de sprijin pentru a ajunge aici şi pentru a-i oferi micuţului o şansă la viaţă. Cine doreşte să vină în sprijinul lui Ayan, o poate face donând în conturile deschise pentru acest caz: Elena Alexandra Hristescu – RO53INGB0000999915170369 (EUR) sau al tatalui Hristescu Bogdan -Alexandru -RO79BRDE220SV60237682200 (RON)”, a transmis, zilele trecute, Larry. Între timp, s-a încheiat licitaţia, iar tricoul lui Brănescu a fost adjudecat pentru suma de 1500 lei. Banii vor merge la Ayan. Jucătorii de la CS Păuşeşti Măglaşi şi oficialii clubului vor continua acţiunile caritabile pentru Ayan.

Articole Similare

Back to top button