Liga III

Un jucător de la SCM a fost convocat la Naţională!

Săptămâna aceasta, pe adresa clubului SCM Rm. Vâlcea, a venit o convocare de la FRF. Este pe numele unui tânăr jucător al echipei de Liga a III-a din Zăvoi. Răzvan Gherguş, din Budeşti, a fost o carte câştigătoare pentru SCM. S-a alăturat proiectului de la început, a contribuit la promovarea în Liga a III-a, iar prin prestaţiile sale între buturile trupei municipale, şi-a păstrat postul de titular şi în acest sezon, în care echipa râmniceană aspiră la promovarea în eşalonul secund naţional. Acum, tânărul portar aflat sub comanda lui Gabi Mangalagiu va îmbrăca tricoul tricolor. Merge la o acţiune de selecţie desfăşurată de FRF pentru formarea echipei naţionale a României de fotbal amator. Aceasta va avea loc la Mogoşoaia, între 29 aprilie şi 1 mai. Felicitări, Răzvan şi succes! Această convocare să fie o rampă de lansare către fotbalul mare!

Articole Similare

Back to top button