Social

Condiţii mai bune pentru chiriaşii sociali din Colonie Nuci: “Baraca 33” a fost modernizată, urmează şi celelalte imobile publice din zonă

În demersul de îmbunătăţire a condiţiilor de trai pentru chiriaşii din imobilele aflate în proprietatea municipiului, primarul Mircia Gutău a inaugurat vinerea trecută lucrările de modernizare de la Baraca 33, din Colonie Nuci. Investiţia a constat în recompartimentarea şi extinderea încăperilor astfel încât acestea să beneficieze de grupuri sanitare proprii, dotarea cu instalaţii sanitare, înlocuirea şarpantei şi a sistemului de colectare a apelor meteorice, refacerea finisajelor interioare şi exterioare şi zugrăveli cu vopsea lavabilă. Primarul Gutău şi-a arătat mulţumirea faţă de calitatea lucrărilor executate, anunţând că lucrările similare de la baraca vecină – 34 – sunt într-un stadiu avansat de execuţie şi că foarte curând va demara şi modernizarea celorlalte imobile proprietate publică din zonă: 28, 29, 35 şi 36. Întreg ansamblul de locuinţe totalizează 90 de camere, iar chiriaşii cărora le-au fost repartizate au situaţii sociale extrem de precare. În beneficiul a peste 1400 de locuitori, în cartierul Colonie Nuci este aproape de finalizare un proiect cu fonduri europene în cadrul POR 2014 – 2020, prin care, pe o suprafaţă de 60.000 mp, se ridică un Centru social, educaţional şi recreativ (parter şi două etaje), se amenajează 4 zone verzi, precum şi un spaţiu destinat activităţilor sportive în curtea şcolii, se construieşte un scuar, se amplasează un punct de colectare selectivă a deşeurilor şi se modernizează tronsoane din strada Nuci, precum şi aleile betonate din jurul locuinţelor sociale.

Articole Similare

Back to top button