Volei

Voleibalistele Marina Cojocaru şi Nicoleta Oprişan s-au alăturat echipei CS CET Govora

În perioada 6-9 iulie, la Constanţa, antrenorii de volei care îşi desfăşoară activitatea la nivelul Diviziei A1 sau A2 au participat la cursurile anuale de pregătire şi testare. Astfel, pe litoral au mers antrenorul Marius Mărgărit şi preşedintele Clubului Sportiv CET Govora, Cito Drăgan. Având intenţia de a achiziţiona două noi jucătoare de la gruparea CSŞ 1 Constanţa, cu acest prilej, reprezentanţii echipei vâlcene au stabilit şi condiţiile viitoarei colaborări.
„Am semnat contractele cu Marina Cojocaru şi Nicoleta Oprişan, iar de pe data de 20 august, cele două jucătoare vor veni să se pregătească alături de noi. Momentan, ele vor participa la Campionatul Naţional de Beach Volei, care se va desfăşura la Constanţa”, ne-a declarat Marius Mărgărit.
Antrenorul ne-a mai spus că, din această săptămână, echipa Clubului Sportiv CET Govora şi-a reluat pregătirea, fetele fiind prezente la antrenament în fiecare zi, între orele 8 şi 10. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button