Liga NationalaHandbal

Serie neagră pentru Vâlcea! SCM, a doua înfrângere consecutivă

Miercuri, 12 octombrie, SCM Rm. Vâlcea a revenit pe teren. A disputat un nou derby, contra unei echipe neînvise în Liga Florilor, Gloria Buzău. Partida a avut loc în deplasare.

Prima repriză a fost extrem de echilibrată. Gazdele au condus de fiecare dată, dar roș-albastrele nu au cedat. Au menținut suspansul, au rămas aproape de adversare. Au avut numeroase șanse de a trece în avantaj, însă au ratat. Chiar și din situație de 1/1 cu Batinovic. Elghaoui s-a aflat în această postură. Pe un contraatac, Corinei Lupei i s-a opus bara. Mai exact ambii stâlpi ai porții. Au fost și câteva decizii ale arbitrilor care au nemulțumit banca Vâlcii. Bent Dahl chiar a primit galben, pe final de repriză, pentru proteste. SCM a fost sancționată cu patru eliminări. Cele mai multe le-a provocat Bianca Tiron Harabagiu, una dintre cele mai în formă jucătoare din tabăra gazdelor în prima parte a întâlnirii. La oaspete, De Jong a încercat să facă diferența, Glibko și Elghaoui, ca de obicei, însă și Amalia Coman a intrat bine pe final. A egalat la 11, în minutul 27, iar la ultimul atac, a redus din diferență, stabilind scorul pauzei: 13-12. Daciana Hosu a avut patru intervenții bune în primele 30 de minute. La 11-10, a fost și o fază care a surprins. Asanin a recuperat o minge în apărare și a scăpat pe contraatac, dar jocul a fost oprit pentru dublu dribling, deși reluările nu arată nimic de acest gen. Gloria a beneficiat în primul mitan de trei aruncări de la 7 metri, transformate de Iuganu.

SCM a primit-o pe prima imediat după pauză. Glibko a ratat. Vâlceanca Raluca Kelemen a respins cu piciorul și a evitat golul. Alte două jucătoare originare din Vâlcea au jucat în acest meci împotriva SCM-ului: Alina Ilie și Mădălina Zamfirescu. Vasileuskaya a mărit ecartul la trei: 15-12. Băcăoanu a primit a doua eliminare de două minute. Primul gol al trupei de la poalele Capelei în partea secundă a venit după cinci minute. Glibko a prins un trasor de la 10 metri: 15-13. ”Municipalele” au început să cedeze tot mai mult teren. La 6-2 pentru Buzău în repriza secundă și 19-14 la general, Bent Dahl a încercat să resusciteze echipa, să găsească soluții. În zadar. Nu a venit schimbarea așteptată, nici poarta nu a ajutat, în ofensivă – din nou greșeli, lipsă de inspirație.

În minutul 45, tabela indica 24-17 pentru gazde, diferență de șapte goluri, aproape imposibil de anulat, în condițiile date. Levchenko a mai atenuat suferința vâlcencelor în minutul 46, cu un gol de clasă. Din extremă dreapta, din încheietură, cu efect, a trimis mingea în poartă. S-a învârtit pe tot traseul până în plasă. În minutul 48, Bent Dahl a mai rămas fără o soluție în apărare. Băcăoanu a primit roșu pentru trei eliminări de două minute. Hosu a început să blocheze în poartă, dar prea târziu pentru ca Vâlcea să mai spere. Buzău a marcat inclusiv din poartă în poartă. Portarul Kelemen a punctat pentru 27-21 în minutul 50.

În mai puțin de trei minute, roș-albastrele au reușit ce părea imposibil. S-au apropiat la trei goluri (27-24) și au pus presiune pe adversar. Din genunchi, Vâlcea s-a ridicat. A fost, însă, un foc de paie. La 29-26, SCM a avut șansa să se apropie la două goluri, după o bară a lui Iuganu. De Jong, cu poarta goală, a trimis pe lângă. Kelemen a continuat să facă minuni în poarta echipei gazdă și a împins-o spre victorie. Pe final, am rămas doar cu alinarea unei aeriene frumoase, la capătul căreia s-a aflat Fujita. Tot ea a ratat un 7 metri, plusând astfel la procentajul excelent al goal-keeper-ului advers. Derby-ul etapei s-a încheiat la scorul de 33-28 pentru Buzău, care revine pe primul loc. Pentru SCM a fost a doua înfrângere consecutivă, după cea cu CSM București. Și viitorul apropiat se vede tot negru. Miercuri, 19 octombrie, vine campioana României în Sala Traian, Rapid.

În partida de la Buzău, Kovacevic nu a putut fi utilizată. Ar fi suferit o fractură de piramidă nazală la unul din antrenamentele Naționalei Serbiei, din pauza din Liga Florilor.

Cele mai bune marcatoare ale Gloriei au fost Harbagiu (5), Iuganu (5), Ilyina (5) și Petrovic (5). Pentru SCM au înscris: Glibko (6), Elghaoui (5), De Jong (5), Levchenko (3), Fujita (3), Coman (2), Hansson (2), Lupei (1), Asanin (1).

FOTO: SCM Râmnicu Vâlcea – Handbal Feminin

Articole Similare

Back to top button