Reconstrucţia CSM-ului

Ca suporter, nu mi-a plăcut termenul „reconstrucţie”. Mai ales când venea vorba de echipa naţională şi Răzvan Lucescu. Ce e aia reconstrucţie la naţională? Nu există termenul reconstrucţie la nicio naţională din lumea spălată a fotbalului. Şi e normal să se întâmple aşa, pentru că o naţională se alcătuieşte cu scopul de a obţine performanţă, din cei mai valoroşi fotbalişti, care se află în cea mai bună formă sportivă, la un anumit moment. Formarea unei echipe reprezentative competitive, asta da, dar nu reconstrucţie, că despre aşa ceva nu poate fi vorba la o echipă naţională, ci doar  la o echipă de club, care işi permite luxul de a nu avea rezultate timp de 2-3 ani. Şi despre asta  vreau să scriu astăzi. O echipă care urmăreşte rezultate imediate nu-şi permite luxul reconstrucţiei. Dar poate există unii care vor să reconstruiască… Şi ajung la CSM Rm Vâlcea. Poate că mulţi nu vor fi de acord cu mine, dar este părerea mea şi nu trebuie împărtăşită de toţi. În momentul venirii actualului patron al CSM-ului, s-a vorbit foarte mult de promovare. Şi de promovare într-un timp scurt, iar suporterii au început să viseze din nou. Anul trecut, într-o situaţie dificilă, s-a mers pe mâna unor jucători cu nume şi ceva experienţă, (dar rămaşi oarecum pe dinafară la momentul respectiv ) şi pe împrumuturi de jucători, iar rezultatele bunicele nu au întârziat să apară. Publicul era mulţumit şi visa că anul acesta CSM se va înscrie în lupta pentru promovare. Doar că cei ce conduc destinele clubului au schimbat radical strategia, implicit obiectivul şi personal cred că au ales bine; o strategie ce trebuia folosită mai de mult: „construirea unei echipe”. S-a renunţat la împrumutul de jucători şi la contracte pe termen scurt şi se încearcă construirea unei echipe tinere, majoritatea jucătorilor fiind crescuţi în pepiniera clubului. Cu ceva timp în urmă, suporterii cereau vâlceni în echipă. Acum, când mai mult de jumătate sunt vâlceni, aceiaşi suporteri sunt nemulţumiţi de rezultate şi cer demisia antrenorului. Atunci când în primul „11” sunt 8 jucători născuţi după 1990, dintre care 5 vâlceni, cred că astfel de critici nu-şi au rostul. Suporterii trebuie să înţeleagă că se încearcă construirea unei echipe şi asta necesită timp, pentru că sunt jucători tineri. Pentru a ajunge la omogenitate, stabilitate şi, implicit, performanţă este nevoie de pregătire. Cine are ceva experienţă în „a construi” ceva solid plecând de la o bază nesigură ştie că dacă vrei rezultate durablie, pe termen lung, este absolut obligatoriu să demolezi întregul fundament şi să construieşti pe unul nou. Dacă, pe deasupra, mai eşti şi obligat să foloseşti aceleaşi „elemente de construcţie”, atunci munca este şi mai dificilă. Şi acest lucru e valabil în orice domeniu, în construcţii, în şcoală sau în sport. Iată ce rezultate are fotbalul românesc în condiţiile în care este coordonat de oameni fără pregătire şi fără educaţie si nu beneficiază de o bază solidă în zona de copii şi juniori. Trebuie renunţat la  mentalitatea  tipic românească, care nu urmăreşte decât rezultate imediate, cu orice preţ, chiar dacă acestea sunt obţinute pe un fundament şubred, nesigur în timp şi de o calitate îndoielnică. Pentru că, în această situaţie, unii dintre jucători şi inclusiv antrenorii lor sunt tensionaţi, grăbiţi într-o manieră exagerată deoarece trebuie să aibă performanţă altfel sunt daţi afară. Toată echipă astfel simte lipsa încrederii din partea conducerii. Nu sunt de concepţia că antrenorii trebuie schimbaţi pe bandă rulantă. De ce? Atunci când antrenorii sunt schimbaţi destul de des în momentul când nu au rezultate favorabile în două-trei meciuri, acest  lucru conduce la dezorganizarea întregii echipe. Iar această afirmaţie este susţinută pentru că jucătorii sunt mereu puşi în situaţia de a colabora cu antrenori noi şi se pierde astfel posibilitatea de a se crea un grup omogen. Iar pentru un grup strategic, aşa cum este o echipă de fotbal, omogenitatea este unul dintre pilonii de bază. Toate astea doar cu condiţia să faci alegerile  potrivite. Ale antrenorului şi  conducătorilor. Ştiu că unii îmi vor aminti de pariuri, de jocuri dubioase sau altele… Atât cât nu am nici o dovadă şi cum implicarea în „jocul” pariurilor presupune să ai o echipă cu „experienţă” (cum a fost cea de anul trecut!) eu voi fi de acord cu această strategie. Mai sunt unii care spun că se urmăreşte „forţarea” unor tineri doar cu scopul de a fi vânduţi. Ce e rău în asta? Aşa trebuie făcut. Ne mândrim când vedem trei vâlceni la Steaua, ne mândrim cu Brănescu la Juventus. Sunt jucători care, atunci când ajung într-un punct al carierei, nu mai pot fi ţinuţi la o echipă de talia CSM ului. Deie Domnul să vândă cât mai mulţi! Deci, domnilor ziarişti, dragi chibiţi, bă prieteni, sau cum mai vreţi să vă mai zic, hai să terminăm dracu’ odată cu suspiciuni şi ironii, că dacă gândim în termenii ăştia, o să mai vedem noi Liga I când şi-o vedea-o supraponderalu’ fără oglindă! Pot veni antrenorii noştri, clasici în viaţă deja, să-i pregătească pe băieti ca să promoveze, dar asta repede, ]n 5-6 jocuri dacă se poate… Cum nu se poate, domnilor??… Păi atunci să schimbăm antrenorul! Să vină domnu’ X! Sau domnu’ Y! Sau domnul Z! Cum, nimeni nu poate să ne promoveze ]n 5-6 jocuri? Ce ne facem, că nu mai avem soluţii !… A, ba mai există una ! Ultima! Să-l intrebăm pe Gigi, că el are soluţii la toate problemele… (Ec. Mădălin Dobre)