PUBLICUL

OPINIA SPECTATORULUI

Fenomenul sportiv la nivel organizat are drept scop realizarea de performanţe, la orice nivel, dar este indisolubil legat de prezenţa publicului acolo unde are loc competiţia. Urmărim întrecerile de pe stadioane şi din săli în primul rând pentru că ne bucură simţurile şi pentru că, de ce nu, ne vedem în locul sportivilor care încearcă să-şi apropie victoria. Ce înseamnă pentru o întrecere aportul publicului, e lesne de demonstrat. Poate cel mai sugestiv exemplu este atmosfera creată de cei aproape 200.000 de fanatici suporteri prezenţi pe Stadionul „Maracana” din Rio de Janeiro, în 1950, la meciul decisiv al turneului final al Campionatului Mondial de fotbal din Brazilia. Atunci, în ciuda aşteptărilor, Uruguay-ul a învins favorita, Brazilia, şi a declanşat o isterie generală ce a culminat cu mai multe decese şi mii de chitare arse într-o piaţă din centrul oraşului!
Am urmărit, de curând, al patrulea meci al finalei Campionatului Naţional de baschet masculin, dintre Universitatea Cluj şi Asesoft Ploieşti. A fost o întâlnire spectaculoasă, în asistenţa unui public ardelean admirabil. Toţi cei peste 3.000 de spectatori şi-au încurajat zgomotos echipa favorită, au cântat şi au scandat aproape tot meciul şi s-au bucurat împreună cu jucătorii pentru o victorie meritată. Numai că e, totuşi, o problemă. Clujenii au condus chiar şi la o diferenţă de 17 puncte, la sfârşitul sfertului al treilea, dar ploieştenii au egalat când mai erau doar două minute până la final. Ei bine, în acest moment greu pentru gazde, tribunele au… amuţit! Se auzeau doar câteva fluieraturi şi înjurături adresate, bineînţeles, arbitrilor! Finalul a fost însă favorabil ardelenilor, iar sala a renăscut.
Sunt convins că v-aţi dat seama ce vreau să remarc. Încă nu ştim să fim alături de favoriţi şi la bine şi la greu, aşa cum o fac, spre exemplu, englezii care cântă şi aplaudă tot meciul, indiferent de scorul de pe tabela de marcaj. E clar că mai avem de învăţat la acest capitol, mai ales dacă mergem pe stadioanele de fotbal sau, cum s-a întâmplat de curând, în faţa sediului Clubului Universitatea din Bănie, a doua zi după retrogradarea din prima ligă. Ce să mai spun, că n-aş risca să asist la un meci de fotbal unde suporterii abuzează de petarde, torţe sau fumigene şi de unde să am ghinionul să ajung la spital? Apropos, chiar am ajuns un sat fără câini? E chiar aşa de greu să controlăm provenienţa acestor „accesorii”, pe cei care le comercializează şi mai ales pe cei care le mânuiesc în văzul lumii? Nu ştim că pot fi găsite măsuri şi mai drastice pentru a preîntâmpina evenimentele regretabile ce se petrec din ce în ce mai des?
Să auzim de bine!

Iulian VERNESCU