Alte sporturi

Portarul de fotbal Alex Marinoiu (SCM) a debutat ca voleibalist la „Mircea cel Bătrân”

Portarul de fotbal Alex Marinoiu a debutat oficial ca voleibalist. Născut în 2001, acesta a bifat minute bune pe teren în meciul CNMB – CSŞ Blaj (0-3), care s-a disputat dumnica trecută, în Sala Capela. Chiar dacă Marinoiu s-a aflat abia la primul său joc oficial de volei, antrenorul Marius Mărgărit a ţinut să remarce eforturile pe care acesta le-a depus. „Alex a fost la primul lui meci oficial ca voleibalist, dar s-a descurcat foarte bine. În acest duel, l-am folost atât ca secund, cât şi ca principal, iar randamentul lui a fost satisfăcător, pe ambele posturi. Sunt mulţumit de prestaţia lui. Ar fi extraordinar dacă ar putea să mai fie prezent şi la alte jocuri de volei, deoarece astfel ar progresa şi mai mult. Din păcate, el nu poate să vină însă la toate partidele noastre, pentru că în week-end mai joacă şi fotbal, la echipa de juniori-republicani din Zăvoi”, a afirmat Mărgărit.

Alexandru Marinoiu e cunoscut în special pentru faptul că e portar de … fotbal. Acesta s-a format sub comanda lui Robert Tufişi, în Zăvoi, la Centrul de Copii şi Juniori al CSM Rm. Vâlcea, de unde a fost selecţionat, în urmă cu 2 ani, la Centrul Naţional de Excelenţă de la Deva. Graţie acestui lucru, Marinoiu a evoluat inclusiv în echipa naţională Under 16 a României. Prestaţiile sale au fost remarcate şi de Gheorghe Hagi, iar, în vară, Dinamo Bucureşti l-a luat în calcul pentru a face parte din lotul pe care s-a bazat în Youth Europa League. Din acest sezon, tânărul portar în vârstă de doar 16 ani a revenit în Zăvoi, dar la SCM Rm. Vâlcea. În prezent, el e elev în clasa a X-a (profil sportiv) la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button