PoliticaDiverse

Compania Paradis organizează Gala „Mirii anului 2017”

Luni, 20 noiembrie, proprietarii companiei Paradis, din Rm. Vâlcea, vor organiza cea de-a treia ediţie a Galei „Mirii Anului”. Cu acest prilej, perechea care va câştiga marele premiu (desemnată în urma unei tombole) va primi un city break într-un oraş de vis din Europa. Vor intra în concurs toate cuplurile care, în cursul acestui an, au făcut nunta într-unul dintre cele trei restaurante deţinute de familia Niţă „Vom anunţa chiar în ziua galei unde vor petrece un city break marii câştigători. Prin această acţiune, vrem să ne arătăm aprecierea pentru toţi cei care au optat pentru serviciile noastre. Le mulţumim, convinşi fiind că ne-am ridicat la cele mai înalte aşteptări. La gală, am mai pregătit încă patru premii suplimentare, în parteneriat cu colaboratorii noştri. Toţi cei care au făcut anul acesta nunta la Paradis sunt aşteptaţi luni, 20 noiembrie, de la ora 19.00, la Paradis Royal”, a precizat Lucian Niţă. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button