Volei

CET Govora disputa meciuri amicale cu Magic Sibiu si Olimpia Bucuresti

În această săptămână,

 

CET Govora dispută meciuri amicale cu Magic Sibiu şi Olimpia Bucureşti

 

După ce săptămâna trecută a disputat primele două meciuri amicale în compania echipei CST Alexandria, formaţia de baschet feminin CET Govora va juca în această săptămână alte patru partide de pregătire. Marţi şi joi, baschetbalistele antrenate de Mihai Toma vor întâlni Magic Sibiu, primul joc în deplasare, iar al doilea acasă. Confruntarea din Sala „Traian” este programată a avea loc joi, 21 septembrie, de la ora 19.00. Sâmbătă şi duminică, 23-24 septembrie, Cristina Duma, Ana Maria Mezaroş şi colegele lor vor merge în Capitală pentru a juca de două ori cu Olimpia, o grupare care se anunţă a fi una dintre pretendentele la titlul naţional în sezonul ce va debuta pe 7 octombrie. „Toate aceste meciuri amicale sunt binevenite pentru noi, în primul rând pentru că avem astfel prilejul să şi cunoaştem câteva din adversarele pe care le vom întâlni în campionat, dar şi pentru că putem să ne facem o idee mai precisă asupra potenţialului de joc al unor jucătoare. Suntem în căutarea unei formule de bază, vrem să vedem şi constanţa fetelor. Avem deja 3-4 jucătoare în care ne punem speranţe, dar la aceste meciuri de pregătire ne dorim să le vedem la lucru şi pe celelalte, să confirme şi altele că pot să fie titulare”, ne-a declarat antrenorul Mihai Toma. În afara amicalelor din această săptămână, CET Govora se află în tratative cu oficialii campioanei ICIM Arad şi cu cei ai Rapidului Bucureşti pentru perfectarea altor partide de verificare până la startul Diviziei A.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button