Volei

Jucătoarele de la CSŞ merg la Cluj-Napoca

În perioada 23-25 martie, oraşul de la  poalele Felelacului, Cluj-Napoca, găzduieşte ultimul turneu de calificare din cadrul Campionatului Naţional de baschet feminin rezervat junioarelor III. În această competiţie a luat startul şi echipa Clubului Sportiv Şcolar din Rm. Vâlcea, pregătită de Manuela Cornea, care a avut până acum, în acest sezon, o comportare foarte bună. „Suntem pe primul loc în clasament la acest nivel, fără probleme legate de calificare”, ne-a spus antrenoarea formaţiei vâlcene.
Tinerele tenismene de la CSŞ au ca obiectiv calificarea la turneul final şi chiar obţinerea unei medalii. „Ne-am propus să ajungem în finală şi dacă se poate să luăm şi o medalie. Sunt şanse mari să ne îndeplinim obiectivul, motiv pentru care ne şi dorim ca turneul final să aibă loc la Vâlcea, în Sala Traian, pentru că atunci, la sfârşitul lunii mai, toate competiţiile, de handbal şi baschet senioare sunt deja încheiate şi am avut suficient timp şi spaţiu să ne desfăşurăm meciurile. Iar fetele vor avea un moral ridicat ştiind că joacă în faţa propriilor suporteri”, a mai declarat Manuela Cornea.
Turneul semifinal este programat a avea loc în perioada 13-15 aprilie, iar cel final în perioada 24-27 mai.
Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button