Diverse

Naţionala şi-a aflat toate „victimele” din preliminariile pentru Euro 2012

Numele celui de-al treilea adversar din grupa preliminară pentru calificare la Campionatul European din 2012 conta prea puţin pentru echipa naţională a României. Cea de-a treia echipă care se va opune primei reprezentative a ţării noastre avea să se decidă după duelul dintre Grecia şi Israel, două formaţii mediocre, de la care nu se aşteaptă vreo surpriză. Elevele lui Radu Voina şi Luminiţa Huţupan Dinu au ştiut din start că vor întâlni în grupa preliminară pentru calificarea la turneul final al Campionatului European, ce se va desfăşura în Olanda, în 2012, formaţiile reprezentând Serbia şi Portugalia, adversari mai serioşi, care li se vor opune în tentativa acestora de a ocupa primul loc într-una dintre cele şapte grupe. Al treilea adversar conta mult mai puţin, întrucât se aşteaptă din start să fie o victimă sigură în faţa României. Israel sau Grecia nu reprezintă un pericol pentru echipa de handbal feminin a României, care, după bronzul din 2010, a căpătat curaj. Pretenţiile sunt acum mai mari, astfel că un calcul în duelul cu echipele de mâna a doua din handbalul feminin de pe continent este exclus, victorie fiind singura opţiune. Totuşi, pentru istorie, trebuie ştiut că, în afară de Serbia şi Portugalia, prima reprezentativă a ţării noastre va întâlni, în lupta pentru calificarea la turneul final al Campionatului European din 2012 şi echipa naţională a Greciei. Aceasta a ajuns în grupa României după ce a reuşit, in-extremis, să câştige duelul cu selecţionata Israelului. În manşa tur, Grecia s-a impus cu scorul de 30-25, iar apoi a cedat cu 23-27 şi a obţinut biletul pentru grupele preliminarii ale Euro 2012.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button