Liga Nationala

Meciul cu CSM Bacău, doar o formalitate pentru elevele lui Radu Voina

* „chimistele” s-au impus cu scorul de 38-23 în partida cu penultima clasată

Echipa aflată pe penultimul loc în Liga Naţională a dat o replică bună chimistelor în prima repriză a jocului disputat în Liga Naţională la începutul acestei săptămâni. Deşi Oltchim se distanţase, după cinci minute de joc, la patru goluri diferenţă (scor 6-2), CSM Bacău a reuşit să revină pe tabelă. Chimistele au tratat jocul cu lejeritate, Băbeanu nu şi-a mai dovedit utilitatea la 7 metri (a ratat două aruncări consecutiv), situaţie de care Busuioceanu şi compania au profitat. În minutul 15, oaspetele au egalat campioana, scor 8-8. Cu nouă minute înainte de final, acestea au reuşit chiar să preia conducerea la Vâlcea: 10-11. Imediat a urmat un moment care a tăiat răsuflarea oficialilor chimişti şi a suporterilor vâlceni. Managarova a pătruns pe extremă şi a fost busculată de Simion. A căzut rău pe umăr şi a rămas la podea. Simion a primit direct cartonaşul roşu pentru intervenţia energică avută la jucătoarea chimistă, care, din fericire, s-a ridicat şi a putut continua meciul. Momentul a destabilizat puţin echipa adversă, care a cedat iniţiativa pe final. Primul mitan s-a încheiat la scorul de 18-13 pentru Oltchim. Partea secundă a întâlnirii cu CSM Bacău a fost una fără istoric. Băcăuancele nu au mai avut forţa necesară pentru a reveni în joc şi au luptat doar pentru păstrarea în limite normale a proporţiilor scorului. Diferenţa a crescut însă treptat. Oltchim s-a apropiat de 40 de goluri marcate, însă nu a reuşit să atingă pragul. Meciul s-a încheiat la scorul de 38-23 pentru formaţia vâlceană, care în următoarele runde din Liga Naţională va juca pe terenul vicecampioanei en-titre, la Cluj, iar apoi cu echipa clasată în acest moment pe locul secund în clasamentul intern, HC Zalău.
În meciul cu CSM au înscris pentru Oltchim: Vetkova (7 goluri), Curea (6), Meiroşu (6), Farcău (4), Vizitiu (4), Nechita (3), Băbeanu (2), Managarova (2), Ozel (2), Chirilă (2).
Echipa băcăuană a punctat prin: Krumova (8 goluri), Busuioceanu (7), Cherecheş (2), Ciucă (2), Simion (2), Szabo (1), Amagdei (1).

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button