Diverse

Jucaţi cu sufletul sau PLECAŢI!

• Liga Suporterilor Vâlceni a avut un mesaj pentru handbalistele SCM-ului înaintea returului cu CSM Bucureşti

Înaintea deplasării în Capitală, pentru meciul retur cu CSM Bucureşti, din Liga Campionilor, suporterii echipei de handbal vâlcene au postat un banner în Sala Traian, cu un mesaj în limba engleză pentru ”municipale”, pe care elevele lui Pera l-au putut observa la antrenamente. ”Aici este Vâlcea! Jucaţi cu sufletul sau PLECAŢI”, au transmis membrii Ligii Suporterilor Vâlceni.

În ziua partidei, LSV a reamintit şi de un meci dintre Oltchim şi Gyor, din 2012, în care formaţia vâlceană a avut o revenire de senzaţie. După o primă repriză pierdută la diferenţă de patru goluri, Vâlcea a făcut spectacol în partea secundă şi a câştigat meciul cu 35-31. ”În urmă cu nişte ani, nu foarte mulţi, Oltchimul nostru demola efectiv o echipă a Gyorului plină de vedete! Este adevarat, s-a jucat cu sufletul, lucru alimentat din plin de forţa tribunei, de nebunia celor care meci de meci ajungeau acasă fără glas! Acum se joacă cu sala goală şi este poate şi acesta un motiv pentru care fetele noastre nu par să dea totul pe teren! Chiar şi aşa, e clar că se poate mai mult, important este să se şi vrea!”, au mai menţionat fanii SCM-ului. Mesajele au avut efect. SCM a făcut un meci mare la Bucureşti, a câştigat la şase goluri, dar avea nevoie de o diferenţă de 10 goluri pentru a merge mai departe, în Liga Campionilor.

După retur, suporterii Vâlcii le-au felicitat pe ”municipale” pentru jocul de la Bucureşti, dar au avertizat că mesajul rămâne valabil: ”27-21, victorie pentru echipa noastră în deplasarea de la Bucureşti! Nu a fost să fie calificare dar jocul din acest meci demonstrează fetelor noastre că atunci când dai totul, când joci cu determinare maximă, se poate! Dacă zilele trecute le-am criticat dur pe jucătoarele noastre (şi pe bună dreptate) acum nu putem decât să le felicităm pentru determinare, pentru atitudine şi pentru devotamentul arătat! Poate că avem şi noi un mic merit pentru că le-am revigorat puţin pe fetele noastre! Mesajul afişat la antrenamentul de zilele trecute rămâne valabil, dar pentru acum nu putem decât să le felicităm atât pe ele cât şi staff-ul tehnic!”

Articole Similare

Back to top button