Alte sporturi

Halterofilii lui Gheorghe Dinu se antrenează pentru Naţionalele de juniori I şi Cupa României

• Antrenorul de la CS Chimia îşi doreşte ca sportivii săi să se califice la finala campionatului şi să câştige câteva medalii la Cupa României

Elevii antrenorului Gheorghe Dinu s-au întors în sala de antrenament pe data de 4 ianuarie. În momentul de faţă, sportivii clubului Chimia din Rm. Vâlcea se pregătesc intens pentru primul concurs de haltere din 2012, care se va desfăşura în Capitală. Competiţia din Bucureşti va aduna la start un număr foarte mare de sportivi legitimaţi la cluburi de specialitate din întreaga ţară. Printre aceştia se vor afla şi cei mai talentaţi dintre tinerii pregătiţi de Gheorghe Dinu.
Potrivit declaraţiilor antrenorului, Cupa României şi calificările pentru Campionatul Naţional destinat juniorilor mari (juniori I – halterofili cu vârsta sub 20 de ani) vor avea loc la Bucureşti, în perioada 13-17 martie.
„În primul rând, îmi doresc să văd cât mai mulţi dintre elevii mei calificaţi la Campionatul Naţional, iar în al doilea rând, sper ca aceştia să obţină şi câteva medalii la Cupa României”, ne-a precizat Gheorghe Dinu, antrenorul secţiei de haltere din cadrul CS Chimia Rm. Vâlcea. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button