Ancheta

Directorilor de la SGA le arde de chefuri în timpul programului

DA Olt gratarÎn ultima lună, am primit foarte multe telefoane prin care eram anunţaţi că mai marii Direcţiei Apelor Olt obişnuiesc să-şi omoare vremea la grătare, chiar în timpul programului de lucru. Joi, în urma unui astfel de telefon, am verificat dacă, într-adevăr, ceea ce ni se semnalează este adevărat.
Conform instrucţiunilor primite, în jurul orei 14.30, ne-am deplasat la sediul SGA, unde am constatat că aproape toţi şefii instituţiei se aflau în curte, strânşi în jurul unei mese plină cu mici şi bere. Petrecerea era însă abia la început.

Oaspeţi de seamă au fost Ion Stoenescu, director tehnic, Mircea Râmniceanu, şeful Serviciului Exploatare şi Gigi Matei, directorul general DA Olt. Gazdele, Bogdan Miţaru – directorul SGA şi colega sa, inginera şefă, făceau onorurile, astfel încât toată lumea să se simtă cât mai bine.  
În scurtă vreme, li s-au alăturat toţi şefii de servicii şi de birouri de la SGA, dar şi o mare parte dintre angajaţi. Probabil că acest chef era atât de important încât nimeni nu putea să lipsească. Ne-am dat seama de acest mic amănunt văzând că Ion Stoenescu, care nu e oricine la Direcţia Apelor Olt, s-a grăbit atât de tare să ajungă la eveniment încât n-a mai avut timp să treacă pe acasă, să-şi ia maşina personală. A venit cu cea a instituţiei, semn că era o chestiune de viaţă şi de moarte. Sanchi!
Petrecerea din curtea interioară a SGA a durat până la miezul nopţii. Ultimii au plecat directorul Bogdan Miţaru, şoferul acestuia şi încă o persoană, pe care nu am identificat-o încă. Cert este că atât de bine dispuşi erau încât au chemat-o pe soţia unuia dintre ei să-i ia. A doua zi, unii dintre petrecăreţi au fost epuizaţi fizic şi psihic, aşa că n-au mai ajuns la serviciu. Este şi cazul directorului Stoenescu.
Lăsând gluma deoparte, credem că apucăturile acestor oameni iresponsabili ar trebui taxate foarte serios. Este strigător la cer să vedem cum atâţia directori, plătiţi cu bani grei din buzunarele noastre, în loc să participe la rezolvarea multiplelor probleme cu care se confruntă instituţiile pe care le conduc, să piardă timpul la chermeze. După apariţia acestui articol, dacă le-a mai rămas puţin bun simţ, toţi ar trebui să demisioneze. În caz contrar, partidele care le-au pus pe tavă aceste posturi ar trebui să le retragă sprijinul politic şi să-i trimită acasă.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button