Fără categorieSocial

Conducerea Inspectoratului Şcolar promite că va rezolva situaţia de la Fârtăţeşti, unde o grădiniţă ar putea fi închisă

1 Voicescu Fartatesti– finanţare de la Ministerul Dezvoltării pentru 3 unităţi de învăţământ

Primarul Nicolae Voicescu consideră că, în prezent, în linii mari, comuna Fârtăţeşti are puse la punct reţelele de apă şi canalizare, drumurile comunale şi săteşti, şcolile, grădiniţele, căminele culturale, chiar şi bisericile. În schimb, localitatea sa nu stă prea bine la capitolul „iluminat public stradal”. „Anul acesta, însă, voi pregăti un proiect care, după ce va fi implementat, va rezolva şi această problemă. Tot anul acesta, voi depune documentaţia pe un program european pentru a atrage finanţarea necesară realizării sistemului de iluminat, care va fi unul modern şi eficient. Până acum, mi-am concentrat toate eforturile să scot comuna din nămol. În continuare, avem de făcut alţi paşi, să dăm înainte”, a anunţat social-democratul.

Nicu Voicescu a mai făcut cunoscut că, recent, a depus la Ministerul Dezvoltării o documentaţie privind extinderea şi modernizarea şcolii de la Rusăneşti, valoarea acestei investiţii fiind de 13 miliarde de lei vechi. „Această şcoală nu are autorizaţie de funcţionare, nu îndeplineşte câteva condiţii. Spre exemplu, are grupurile sanitare în curte şi vrem să le amenajăm în interiorul clădirii. S-a semnat un protocol între Ministerul Dezvoltării şi Ministerul Educaţiei şi se alocă fonduri pentru şcolile fără autorizaţii. Comuna noastră a fost prinsă cu 3 astfel de unităţi de învăţământ: şcolile din Rusăneşti şi Dozeşti şi grădiniţa din satul Fârtăţeşti. Până pe 4 aprilie, depunem documentaţiile şi pentru celelalte două unităţi (tot pentru toalete interioare şi extinderi)”, a menţionat Nicolae Voicescu.
Social-democratul a mai spus că este foarte supărat pe conducerea IŞJ Vâlcea, care, în opinia sa, în loc să ajute şcolile, mai rău le încurcă. „De la sfârşitul lunii octombrie 2015, la grădiniţa din satul Fârtăţeşti, unde există şi grupa zero, nu mai avem femeie de serviciu. Am anunţat Inspectoratul Şcolar Vâlcea, am cerut aprobare pentru a angaja pe altcineva în loc. Între timp, o femeie care stă vizavi de şcoală ne-a ajutat, a făcut curăţenie şi focul, fără pretenţii. Sigur, nu putem merge aşa la nesfârşit. Acolo, e o centrală termică, unde trebuie fochist autorizat. Directorul îşi asumă riscuri colosale. Inspectoratul Şcolar n-are nicio apăsare, nu-i pasă de soarta copiilor. Ne-a dat nişte răspunsuri comuniste, că are posturile blocate. Cum dracu’ blocate dacă eu nu cer post nou?! Eu invit fotomodelele de la Inspectoratul Şcolar să vină ele la Fârtăţeşti să facă curăţenie şi focul pentru copii. Noi nu vrem să răspundem ca Piedone, la Bucureşti, pentru situaţii de care nu ne facem vinovaţi!”, a afirmat, revoltat, primarul din Fârtăţeşti. Am luat şi noi legătura cu IŞJ Vâlcea, iar conducerea instituţiei ne-a dat asigurări că situaţia de la Fârtăţeşti va fi rezolvată. Mai exact, se vor debloca două posturi, atât cel de femeie de serviciu, cât şi de fochist.

Articole Similare

One Comment

Lasă un răspuns

Back to top button