Social

Centrul de îngrijire şi asistenţă pentru vârstnici, făcut prin POR, la Orleşti, gata să intre în funcţiune

La Orleşti, Constantin Cîrstina a finalizat o investiţie de 3,6 milioane de lei, cofinanţată din Fondul Social de Dezvoltare Regională, prin POR 2014-2020. Este vorba despre dezvoltarea unui sistem integrat de servicii sociale pentru persoane care au depăşit vârsta de 65 de ani, în cadrul unui centru ultra-modern, dotat cu aparatură şi echipamente de ultimă generaţie şi deservit, bineînţeles, de personal cu pregătire specială. La ora actuală, construcţia, ridicată în apropierea cabintului doctorului Gheorghe Folea, este finalizată şi tot ce mai trebuie făcut până a fi dată în folosinţă este o procedură bicrocratică banală, ce ar urma să fie încheiată în câteva săptămâni. Autorităţile locale au decis să realizeze această investiţie după ce, în urma unor studii, s-a ajuns la concluzia că populaţia din zona Orleşti este îmbătrânită, dar şi că este necesar un astfel de centru.

 

Articole Similare

Back to top button