Diverse

Cătălin Buşi şi-a creştinat băiatul

În pragul sărbătorilor de iarnă arbitrul vâlcean Cătălin Buşi a devenit tătic pentru a doua oară. După ce în urmă cu câţiva ani a adus-o pe lume pe „prinţesa” Karina, soţia arbitrului, Alina, i-a dăruit acestuia şi un frumos băieţel, pe Ioan Eduard, care a fost creştinat sâmbătă, 19 februarie, la Biserica „Sfântul Dumitru”. Edi a primit botezul în prezenţa familiei, prietenilor, dar şi a naşilor, Bogdan şi Irina Diculoiu. Petrecerea dată în cinstea noului membru din familia Buşi a avut loc sâmbătă seara, la restaurantul Supca. Ursitoarele l-au vizitat pe Eduard, i-au prevestit un viitor strălucit, i-au urat de bine, iar apoi l-au lăsat să petreacă alături de invitaţi, printre care s-au numărat, cum era de aşteptat, şi o seamă de arbitri din cadrul CJA Vâlcea, colegi şi prieteni ai lui Cătălin Buşi şi ai soţiei acestuia.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button