Social

Căminul de bătrâni de la Scundu, transferat la DGASPC. Cei 300 de mii de euro economisiţi anual, direcţionaţi către drumuri

Căminul de bătrâni de la Scundu rămâne unul dintre cele mai bine cotate centre rezidenţiale pentru persoane vârstnice din regiune. Condiţiile sunt foarte bune, nu au fost probleme cu noul coronavirus şi aproape toţi cei 40 de beneficiari s-au vaccinat. Dumitru şi Mihai George Blejan se mândresc cu acest obiectiv, dar se tem că, de anul acesta, primăria nu îl va mai putea susţine din cauză că o nouă criză a început, iar veniturile la bugetul local au început să scadă, în timp ce cheltuielile tot cresc. „În această primăvară, probabil, îl vom preda la DGASPC şi suntem convinşi că va funcţiona fără probleme şi în continuare, pentru că acolo s-a format deja o rutină care, dacă este respectată, nu are ce să se întâmple. În plus, noi nu ne comparăm cu posibilităţile DGASPC, care este un colos. De aceea, suntem absolut convinşi că totul va fi bine! Va fi bine şi pentru bugetul local, pentru că cele 15 miliarde de lei vechi pe care le cheltuiam pentru susţinerea căminului le vom putea direcţiona către investiţii. Ne gândim în special la drumurile din Scundu, care au nevoie de intervenţii şi trebuie să le începem în primăvară”, au precizat social-democraţii.

Articole Similare

Back to top button