Bârfe

Zvonuri (ne)bune de luat în seamă

• Personalitatea juridică pe care Dinamo Horezu se pare că nu o are nu reprezintă deloc o problemă atât de mare pentru echipa lui Mazilu. În acest sens, un apropiat al acestei echipe, sub protecţia anonimatului, ne-a declarat: „Mazilu a mai fost în Liga a III-a şi cred că ştie mai bine ce condiţii trebuie să îndeplinească pentru a ajunge iarăşi acolo. E posibil ca Dinamo Horezu să nu fi avut personalitate juridică, însă între timp lucrurile s-au schimbat”. Altfel, personajul în cauză a precizat că fotbaliştii antrenaţi de Emil Popescu nu şi-au luat încă gândul de la locul 1. „Campionatul nu se termină decât în ultimul minut!”, susţin cei de la Dinamo Horezu. Aluzia se referă la meciurile pe care lidera actuală a Ligii a IV-a le va susţine în acest final de sezon: mai întâi cu Energia Malaia, iar apoi, în ultima etapă, la Drăgăşani, cu CSM, echipe care pot face zile fripte trupei lui Giurcă.

• Aflând că „talibanul” ar fi dispus să-l readucă la Comisia de Disciplină pe Constantin Lazăr, mai mulţi delegaţi de echipe din fotbalul judeţean vor să-i propună lui Pintilie ca, din vară, în fruntea acestui organism să stea un personaj neutru, care să nu aibă nici o legătură cu vreuna dintre echipele înscrise în campionatele judeţene. „Măsura este absolut obligatorie pentru însănătoşirea fotbalului judeţean! Era «Cola» trebuie să se sfârşească definitiv”, a afirmat răspicat unul dintre contestatarii lui Lazăr, care nu-l susţine nici pe actualul preşedinte interimar, Lucian Erdeli – alias „domnul Bridge”, aluzie la faptul că este doar un împătimit al celebrului joc de cărţi şi nicidecum atât de priceput la sportul-rege.

• Oficialii echipei de baschet feminin CET Govora şi-au făcut deja planurile pentru viitorul sezon, atunci când vor să facă uitate rezultatele deloc satisfăcătoare din acest campionat. Astfel, la Rm. Vâlcea ar urma să fie transferate cel puţin patru jucătoare de valoare, dintre care doi pivoţi (post pe care echipa antrenată de soţii Toma a suferit rău de tot) – unul de mare valorare şi altul de perspectivă. În plus, se încearcă păstrarea în lot a celei mai constante jucătoare, Florina Diaconu.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button