Politica

Vieru „Dolărel” – proprietar de adăpost antiatomic

Poreclit „Dolărel” încă de pe vremea când era mare tartor la Inspectoratul Şcolar în guvernarea Adrian Năstase şi poza în pesedist convins, candidatul democrat-liberal la funcţia de primar al municipiului Drăgăşani, Gheorghe Vieru şi-a câştigat o faimă nefericită printre cetăţenii oraşului dintre vii. Deşi se laudă că toată viaţa nu a trăit decât din salariul de bugetar, Vieru este posesorul unei averi impresionante. Potrivit mărturiilor unor cetăţeni ai Drăgăşaniului, Vieru are două case în Drăgăşani şi vreo trei apartamente – în Bucureşti, Râmnicu Vâlcea şi în municipiul al cărui primar visează să devină.

Dincolo de îndoielile serioase pe care le avem în legătură cu banii cu care a cumpărat aceste imobile, avem de spus câteva cuvinte şi despre felul în care a pus mâna pe acestea. Ei bine, una dintre casele sale din Drăgăşani este o fostă grădiniţă, pe care Vieru a reuşit să o dobândească graţie fostului primar al municipiului. Cea de-a doua casă a adăpostit până acum câţiva ani sediul IGO, fiind dotată cu un adăpost antiatomic destinat iniţial situaţiilor de urgenţă. Şi acest imobil a fost preluat tot de către Vieru, acesta putându-se lăuda că este proprietarul unuia dintre cele mai rezistente adăposturi antiatomice din România. „Toată lumea din Drăgăşani se întreabă de ce îl numeau Dolărel când era inspector şcolar. Am un băiat care e în Italia acum şi care o să ne spună câţi bani i-a luat ca să devină profesor de la ţară de la oraş. În ceea ce priveşte una dintre case, o fostă grădiniţă, a mutat această grădiniţă ştiind că o să cumpere clădirea. A dat 70 milioane pe ea. În legătură cu cea de-a doua casă, a făcut actele cu fostul primar Neacşu. În subsolul clădirii era comandamentul de apărare locală, unde s-au investit peste 500 milioane lei. În subsol erau amenajate două dormitoare, cu WC-uri, cu filtre de aer în caz de bombardament antiatomic. Nu are nimeni în România adăpost antiatomic! Şi culmea, ne-a cerut şi chirie din bani publici”, ne-a declarat primarul municipiului Drăgăşani, Gheorghe Vieru.  O.H.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button