Liga II

Bondrea a fost demis

• Mitică Teleşpan, noul antrenor principal

În urma semieşecului de pe teren propriu, 1-1 cu FC Argeş, rezultat care a dus la diminuarea şanselor de a accede în prima ligă, conducerea administrativă a luat decizia de a renunţa la serviciile antrenorului Marian Bondrea, Dandea este liber să-şi caute echipă, iar Crăciun şi Niţu se vor întoarce la Dinamo II.
Luni, 24 martie, Nicolae Dicu, Teodosie, Mihai Botea, Constantin Monceanu şi George Pirnea, adică membri Consiliului Director al clubului din Zăvoi, alături din Biroul Executiv format din Alin Trandafir, Florin Verigeanu şi Jean Turmacu, s-au întrunit într-o şedinţă de aproximativ 2 ore în urma căreia s-au anunţat măsurile drastice luate după ce echipa a spus ADIO şanselor de promovare.

Prima şi cea mai importantă a fost aceea de „încetare a colaborării pe cale amiabilă”, pe româneşte spus, DEMITEREA antrenorului Marian Bondrea, după care s-a anunţat că se renunţă la serviciile jucătorilor Adrian Dandea, Eugen Crăciun şi Andrei Niţu. Tot în cadrul aceleiaşi şedinţe s-a luat şi decizia de diminuare a primelor de joc în cuantum de 50% până la revenirea la condiţiile obiectivului stabilit. În aceste condiţii, cel puţin până în vară funcţia de antrenor principal va fi deţinută de Dumitru Teleşpan, conform unui comunicat semnat de preşedintele CD, Nicolae Dicu.

„Îmi pare rău că plec de la Vâlcea!”

Antrenorul Marian Bondrea s-a arătat surprins de demitere şi nu a dorit să comenteze prea mult decizia luată de conducerea clubului din Zăvoi. „Aşa cum am spus la conferinţa de presă de sâmbătă, în opinia mea încă mai aveam şanse pentru îndeplinirea obiectivului. Mai sunt 13 etape de disputat, iar în lunile aprilie şi mai se joacă într-un ritm infernal, din trei în trei zile, aşa că orice era posibil. În plus, în următoarele etape puteam conta şi pe jucătorii care ne-au lipsit atât de mult la Mediaş şi acum cu FC Argeş: Pasăre,  Vidakovic şi Vătavu. Îmi pare rău că plec de la Vâlcea. Am început o muncă pe care îmi doream să o duc la bun sfârşit, dar asta e viaţa antrenorilor, întotdeauna aceştia sunt primii vinovaţi” – a spus Marian Bondrea, vizibil afectat de decizia luată de oficialii CSM-ului.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button